Din realitatea zilelor noastre

... Noi, "elevii antedecembriști" !
... Intr-o imagine care circula pe net, o elevă inconștientă din anii '70, probabil chiar '80, merge singură pe stradă către școală.
Doamne ferește, bine că am făcut revoluția aia, că nu se știe ce se alegea de generația mea cu halul în care ne-am riscat viețile mergând ampulea singuri spre școală.
Pe vremea aia toți eram la fel de inconștienți. Iarna o luam prin băltoace și zăpezi, nu ratam nici un petec de gheață ca să ne dăm pe el, eventual pe ghiozdane, iar vara ... nici nu vreau să mă gândesc, vara ne opream pe la gârlă, cei care ne-am școlit pe la țară.
Puteam să murim în mai multe variante și scenarii, dar cred că toți copiii din anii ăia aveam câte un înger păzitor deasupra capului de nu crăpam. Altă explicație nu e. Auzi, să mergi singur la școală, fără ... mama, ... fără tata, ... fără bonă, ... fără bodyguard, ... fără jeep, ... fără orice altă mașină, ... fără telefon mobil la care să te sune familia isterizată din 5 în 5 minute, ca să se asigure „că ești safe”, ... că ai apăsat corect pe clanța ușii, ... că n-ai alunecat pe vreo scară Richter, ... că nu ți-a căzut vreo macara sau vreun MIG 21 în cap, sau mai rău, n-ai sfârșit în vreun butoi din Caracal. Brrrrr ! ... Proști și inconștienți mai eram pe vremea aia, zău !!!
Și stai să vezi, că și după ce terminam orele, tot singuri ne duceam către case. Care pe jos, care atârnați de vreo căruță, care pe portbagajul unei biciclete, care cu tramvaiul sau troleul, și tot așa. Jeep avea doar Ceaușescu, îți dai seama !!? ... Mamele lucrau, tații la fel, bone nici nu existau în vocabular. Multă vreme, oamenii au crezut ca bone înseamnă doar „os” - în engleză. Copiii de azi își scrântesc gleznele dacă fac un pas pe poarta școlii, spre casă. După 3 pași amețesc, le curge sânge din nas și mor. Lăsați-mă, că mă apucă ,,frezoanele" numai când mă gândesc cum am mers eu la școală pe jos. Puteam sã fiu împușcat, rãpit dã extratereștri, sau putea sã sã repeadă unul în mine și sã-mi fure un rinichi !
Băi, și mai am amintiri din astea horror : săream coarda fără cască, ... jucam șotron fără genunchiere, ... mâncam mere din pom, nespălate, ... beam apă de la hidrant și ne încăpățânam să nu murim, chiar dacă puteam să luăm viruși cu 3 capete și denumiri de-ți îngheață sângele în vene, cum sunt cei de azi. Pe vremea mea, oamenii nu căutau E-uri pe etichete, ci doar prețul. Pfoaiii ...
N-am murit, nu ne-am îmbolnăvit, am mers pe jos și ne-am luat bătaie cu rigla la palmă când nu ne-am făcut lecțiile. Dar acum, mulți dintre noi știm că în Austria nu se vorbește austriaca.
PS
Și da, copiii de atunci erau sănătoși, sportivi și foarte inteligenți. Astăzi, dacă te uiți la ei prin parcuri, te îngrozești : rahitici, palizi, bolnăvicioși, nesiguri pe propriile picioare, incapabili de a lua decizii singuri în cele mai minore împrejurări, invidioși, plini de ură, violenți, needucați și mulți, foarte mulți, proști de băune. Nu cred că mai există copii care să cunoască joaca în grup. Ei știu doar despre tablete, telefoane și alte gadgeturi. Se "joacă" singuri în lumile lor virtuale, deconectați de la realitatea pe care n-o înțeleg. Totul e fals, perfid și malign ...