Dacă a fost îndeplinită condiția stagiului minim de cotizare în sistemul public de pensii, pensia pentru limită de vârstă poate fi obținută la atingerea vârstei standard de pensionare. Vârsta standard de pensionare este diferită pentru femei și bărbați, iar atingerea ei depinde de data nașterii. Astfel, iată cine poate ieși la pensie pentru limită de vârstă în acest an. Citește articolul
O lege apărută anul trecut în Monitor, ce vizează introducerea anumitor activități din sectorul construcțiilor de mașini, dar și din unitățile de producție ale minelor de minereuri în categoria locurilor de muncă în condiții speciale, oferă posibilitatea ca, de la 1 ianuarie 2023, o nouă categorie de salariați să se poată pensiona mai repede. Citește articolul
Pentru a corecta o actuală inechitate existentă în Legea pensiilor, o lege ce se va aplica de duminică prevede ca dansatorii ori soliștii de balet să poată ieși la pensie în aceleași condiții precum balerinii sau acrobații, respectiv dacă îndeplinesc condiția stagiului de cotizare minim, chiar și înainte de împlinirea vârstei de 50 de ani. Citește articolul
Chiar dacă persoanele cu handicap mediu se pot pensiona doar dacă au realizat stagiul complet de cotizare de 35 de ani, față de cei fără handicap care se pot pensiona la limita de vârstă și cu minimul de cotizare de 15 ani, nu există un tratament discriminatoriu între cele două categorii de asigurați, a stabilit Curtea Constituțională a României (CCR), deoarece persoanele cu handicap mediu pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu 10 ani, "beneficiu" pe care nu îl au cei fără handicap. Citește articolul
Trei localități se vor adăuga, din această săptămână, listei deja existente a celor care dau posibilitatea persoanelor ce au locuit acolo cel puțin trei decenii să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare cu doi ani, dat fiind nivelul poluării de acolo, potrivit unei legi ce a fost publicată în Monitorul oficial chiar azi. Citește articolul
Mai multe persoane care au locuit cel puțin trei decenii în zone intens poluate pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără să sufere nicio penalizare, potrivit unei legi care se aplică începând de azi. Citește articolul
Alegerea unei angajate de a munci în continuare, după ce a îndeplinit condițiile pentru pensionare pentru limită de vârstă, până la vârsta de 65 de ani, limită de vârstă aferentă pensionării bărbaților, nu înseamnă cumularea pensiei cu salariul în baza aceluiași contract de muncă. Dacă se decide să rămână la aceeași firmă, deși ar putea să se pensioneze, angajata va avea o singură calitatea, aceea de salariată. În schimb, dacă se pensionează, dar se reangajează, în baza unui contract de muncă nou, vorbim despre o cumulare a pensiei cu salariul. Citește articolul
Cu condiția îndeplinirii stagiului minim de cotizare în sistemul public de pensii, pensia pentru limită de vârstă poate fi obținută la atingerea vârstei standard de pensionare. Ținând cont de faptul că vârsta standard de pensionare este diferită pentru femei și bărbați, iar atingerea ei depinde de data nașterii, îți spunem astăzi cine poate ieși la pensie pentru limită de vârstă în acest an, fie femeie sau bărbat. Citește articolul
Cei ce lucrează în condiții deosebite sau speciale de muncă beneficiază, potrivit Legii pensiilor, de reducerea vârstei standard de pensionare. Însă, la reducerea vârstei de pensionare sunt luați în calcul doar anii întregi lucrați în astfel de condiții. Acum, printr-un proiect aflat în dezbaterea senatorilor, se dorește schimbarea acestei situații și aplicarea reducerii vârstei de pensionare și în cazurile în care s-a muncit în condiții grele fracțiuni de an, respectiv zile sau luni. Citește articolul
Autoritățile au renunțat la măsura prin care persoanele care au realizat stagiul minim de cotizare și care lucrează după împlinirea vârstei standard de pensionare ar fi primit anumite stimulente din partea statului. Mai exact, punctajul lunar realizat în perioada de după împlinirea condițiilor de pensionare urma să fie majorat cu 50%, ceea ce ar fi însemnat pensii mai mari. Citește articolul