Persoanele care nu realizează venituri nu vor mai fi obligate la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) şi vor avea două variante pentru achitarea acesteia, stabileşte un act normativ publicat luni în Monitorul Oficial şi care se va aplica de joi începând. Concret, potrivit documentului care modifică prevederile Codului fiscal în acest sens, cei fără venituri vor putea opta între plata lunară a CASS, situaţie în care vor avea de achitat peste 800 de lei pe an, şi plata doar în momentul în care vor accesa serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate, caz în care vor scoate din buzunar aproape 500 de lei. Citește articolul
Din 1 mai, salariul minim brut va creşte cu 200 de lei şi va ajunge, astfel, la 1250 de lei, ceea ce înseamnă că şi contribuţia la sistemul public de sănătate (CASS), datorată de persoanele fizice care nu obţin venituri, inclusiv cele cu domiciliul în ţară, dar care lucrează în străinătate fără forme legale, va avea un cuantum majorat. Totuşi, obligativitatea plăţii CASS de către aceste persoane ar putea dispărea, dacă un proiect de act normativ al Ministerului Finanţelor Publice (MFP) va fi aprobat de Guvern şi va intra în vigoare, astfel încât cei care nu realizează venituri să poată opta să plătească contribuţia lunar sau doar la momentul în care vor avea nevoie de servicii medicale. Citește articolul
Începând cu această lună, persoanele fizice fără venituri au o nouă obligație față de Fisc. Mai precis, acestea trebuie să plătească în mod obligatoriu contribuția la sistemul public de sănătate (CASS), nu înainte de a se înregistra în evidențele ANAF privitoare la persoanele fizice care nu realizează venituri. În caz contrar, ele riscă sancțiuni, după cum prevede Codul de procedură fiscală. Citește articolul
Persoanele fizice care nu obțin venituri sunt obligate să achite contribuția la sistemul public de sănătate (CASS), conform prevederilor noului Cod fiscal. În acest sens, acestea trebuie să depună o declarație prin care să se înregistreze la Fisc, al cărei model a fost publicat într-un ordin emis de ANAF. Citește articolul
Persoanele care obțin venituri din chirii și nu sunt obligate să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) vor completa un nou formular, se arată într-un ordin ANAF publicat marți în Monitorul Oficial. Actul normativ a venit în condițiile în care Comisia Fiscală Centrală a decis ca unii cetățeni să fie scutiți de la plata CASS pentru veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor. Citește articolul
Obligatiile fiscale de pana la 1 iulie 2015, neachitate, vor fi anulate din oficiu in cazul mai multor contribuabili, potrivit Legii amnistiei fiscale, publicate luni in Monitorul Oficial si care va intra in vigoare joi, 23 iulie. Citește articolul
O reglementare fiscala aplicabila in momentul de fata face ca persoanele care obtin venituri doar din dobanzi, chirii sau dividende sa plateasca la stat sume importante de bani pentru contributia obligatorie la sistemul public de sanatate. Practic, chiar daca ei realizeaza lunar venituri de numai cativa lei, sunt obligati prin lege sa achite CASS de zeci de ori mai mare, daca nu au contract de munca activ sau nu sunt pensionari. Mai mult decat atat, de la 1 iulie, aceasta suma de bani va creste, astfel incat ei vor trebui sa plateasca o suma si mare decat pana acum pentru contributia minima la sanatate. Citește articolul
Codul fiscal se modifica incepand de astazi, asa incat se aplica reguli noi in ceea ce priveste taxa pe valoarea adaugata si impozitul pe anumite tipuri de venituri. In plus, si Normele de aplicare a Codului fiscal se actualizeaza tot de astazi, ca urmare a schimbarilor aduse legislatiei fiscale. Citește articolul
Presedintele ANAF, Gelu Stefan Diaconu, a dispus suspendarea emiterii si comunicarii deciziilor privind regularizarea contributiilor de asigurari sociale de sanatate (CASS) pentru anul 2012, pana la clarificarea normelor legale aplicabile in cazul persoanelor fizice care datoreaza contributii, se mentioneaza intr-un comunicat al institutiei remis azi redactiei. Citește articolul
Senatorii au aprobat luni Noul Cod fiscal, insa cu unele modificari fata de varianta lansata in dezbatere publica de Ministerul Finantelor (MFP). Printre principalele noutati se numara faptul ca microintreprinderile care nu au angajati ar putea plati un impozit de 5%, spre deosebire de cota de 3% plus 1.530 de lei propusa de MFP. Citește articolul