Atunci când încheie raportul de muncă cu un salariat, angajatorul îi poate elibera acestuia o notă de lichidare. Concret, acest document arată faptul că salariatul nu are datorii fața de firmă, dar nici invers. În prezent, documentul este opțional, așa încât angajatorul nu este obligat să-l emită. Citește articolul
Persoanele care primesc venituri pentru care se plătesc contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate pot beneficia de concedii medicale şi indemnizaţii aferente pentru diverse situaţii în care devin incapabili de muncă. Citește articolul
Numărul declarațiilor fiscale folosite de contribuabili (că firme, că persoane fizice autorizate) în relația cu Fiscul este unul destul de ridicat. Dintre toate, însă, numai anumite formulare sunt folosite lunar/trimestrial/anual de un număr semnificativ de contribuabili: cele prin care se declară și plătesc dările fiscale, cele care țin de aplicarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) și nu numai. Citește articolul
Indiferent de domeniul de activitate pe care îl desfășoară, persoanele fizice autorizate (PFA) au obligația de a întocmi anumite registre în care să evidențieze operațiunile contabile efectuate începând de la înființare. Iată care sunt, anul acesta, principalele registre pe care trebuie să le aibă PFA-urile. Citește articolul
Responsabilul cu protecția datelor sau, pe scurt, DPO-ul (de la „data protection officer”), poate avea un rol foarte important în domeniul protecției datelor și în privința respectării obligațiilor din domeniu - în special, a Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). Totuși, în ultimii ani au apărut o serie de întrebări: cine trebuie să angajeze un DPO, cine poate fi DPO, ce statut are acesta și ce alte elemente trebuie luate în considerare? Astfel, îți prezentăm o abordare generală cu privire la aceste probleme, scoțând în evidență elementele esențiale. Citește articolul
Un salariat poate beneficia de un concediu de acomodare atunci când adoptă un copil aflat în plasament, similar concediului de creştere copil, ce se acordă pentru maximum un an de zile, perioadă în care primeşte şi o indemnizaţie lunară. Legea adopţiei, ce prevede dreptul la concediul şi indemnizaţia de acomodare, a fost modificată în luna decembrie din 2020, însă modificările vor intra în vigoare abia din luna martie a acestui an. Citește articolul
Cei care erau proprietari pe mijloace de transport, clădiri sau terenuri la sfârșitul lui 2020 trebuie să plătească în acest an impozit pentru fiecare dintre proprietățile amintite. Impozitele se pot achita în două tranșe, dar cei care plătesc pentru tot anul până la primul termen (31 martie) beneficiază de o reducere a acestora. Citește articolul
Angajatorii care vor să încadreze în muncă în 2021 persoane fizice trebuie să fie atenți la o serie întreagă de obligații legale, dacă vor să evite amenzile ce pot fi aplicate, în urma controalelor, de către inspectorii muncii. În acest sens, v-am pregătit astăzi un ghid al angajării, ce conține cele mai importante aspecte de luat în seamă înainte și după încheierea contractelor individuale de muncă în anul 2021. Citește articolul
Contribuabilii care nu-și achită la timp obligațiile fiscale riscă să se trezească cu sume suplimentare de plătit la stat. Din moment ce ne aflăm la începutul anului, detaliem astăzi ce dobânzi, penalități și majorări de întârziere se aplică în 2021, dar și o foarte importantă modificare adusă anul trecut legii fiscale în materia penalității de nedeclarare, în beneficiul contribuabilului. Citește articolul
Firmele pot fi ele însele cele executate silit sau pot avea salariați datornici pentru care primesc adrese de înființare a popririlor. Cât privește salariații cu datorii, angajatorii trebuie să lucreze cu legislația civilă și fiscală, de la caz la caz, în funcție de datoriile angajaților, asigurându-se că aceștia nu sunt lăsați fără venituri în urma multiplelor popriri. Citește articolul