Certificatul verde digital privind COVID-19, gândit să înlesnească deplasarea între țările membre ale Uniunii Europene (UE), a fost introdus în vara lui 2021 în toate țările comunitare și urma să fie folosit, potrivit regulilor inițiale, până în data de 30 iunie 2022. Totuși, așa cum reiese dintr-un regulament european oficializat joi, folosirea certificatului digital COVID-19 este extinsă cu un an, până în vara anului 2023. Citește articolul
Regula privind valabilitatea certificatului digital verde în limita a 270 de zile de la vaccinare va fi eliminată pentru minori deoarece nu toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) au adoptat doza booster (o doză în plus față de schema completă) pentru copiii de peste 12 ani. Citește articolul
Odată cu ridicarea stării de alertă și a tuturor restricțiilor legate de aceasta, firmele pot decide, pe cont propriu, să mențină mai departe anumite măsuri pentru a-și proteja afacerile? Potrivit specialiștilor consultați de avocatnet.ro, acest lucru este posibil, însă numai în anumite cazuri și după o analiză complexă a situației proprii. Păstrarea unor măsuri fără a avea o justificare solidă în spate poate expune companiile la anumite riscuri. Citește articolul
Deoarece Guvernul a stabilit să nu o mai prelungească, starea de alertă a fost ridicată începând din 9 martie. În acest context, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a stabilit, printr-o hotărâre oficializată pe 8 martie, ultima zi în care s-a aplicat starea de alertă, abrogarea actului normativ ce stabilea regulile de intrare în țară și ale carantinei. Apoi, vineri s-a stabilit și renunțarea la formularul de localizare a pasagerului (PLF). Citește articolul
Începând cu data de 9 martie 2022, companiile din România pot să-și desfășoare activitatea exact la fel ca înainte de începerea pandemiei de coronavirus. Terminarea stării de alertă înseamnă automat ridicarea tuturor restricțiilor ce se aplicau afacerilor până acum (referitoare, în esență, la capacitate, program de lucru și acces). Citește articolul
Certificatul digital privind COVID-19 poate fi eliberat de autoritățile române, de scurt timp, și celor care au primit cel puțin o doză de vaccin împotriva coronavirusului în altă țară, cu unul dintre vaccinurile recunoscute în România, și cel puțin o doză pe teritoriul țării noastre. Astfel, schema de vaccinare se consideră completă și dacă vaccinurile sunt efectuate în state diferite, indiferent că vorbim de cetățeni români sau străini. Citește articolul
Pentru călătoriile în afara țării s-a stabilit la nivel european o valabilitate de maximum nouă luni pentru certificatele verzi de vaccinare anticoronavirus (în lipsa dozei booster), această măsură fiind implementată vineri seară, prin OUG, și de România. În interiorul României, însă, situația rămâne neschimbată - certificatele verzi de vaccinare pot fi folosite, în lipsa booster-ului, chiar dacă a trecut acea perioadă de nouă luni, pentru a avea acces la anumite activități economice, sociale și culturale. Citește articolul
Starea de alertă a fost prelungită de Guvern, printr-o hotărâte oficializată azi, pentru a acoperi perioada 7 februarie - 8 martie 2022. Schimbarea majoră față de regulile în vigoare acum este că restricțiile se raportează, începând de luni, numai la pragul de incidență locală de trei la mie, pragul de unu la mie urmând să dispară. Altă schimbare este că se va putea intra, fără certificat verde, la magazinele alimentare din mall-uri, dar numai dacă există culoare speciale de acces. Citește articolul
Începând de azi, sistemul folosit până acum, și anume o listă ce aloca țărilor, în funcție de numărul infectărilor cu COVID-19 din fiecare dintre ele, o culoare (roșu, galben sau verde) și o serie de reguli de respectat de către cei ce se-ntorceau de acolo, inclusiv durata carantinei sau alte condiții, a dispărut, fiind înlocuit de noi reguli, mai ușor de urmărit. Citește articolul
Documentul ce are ca scop înlesnirea circulației între țările membre ale Uniunii Europene (UE), în contextul pandemiei de COVID-19, a fost introdus în vara lui 2021 în toate țările comunitare. Potrivit unor schimbări apărute acum o lună, în cazul celor vaccinați, certificatul verde digital privind COVID-19 urmează să fie valabil, începând din 1 februarie 2022, timp de doar nouă luni de la vaccinarea cu schema completă. Certificatul digital se emite și în cazul celor trecuți prin boală sau pentru cei ce se testează. Citește articolul