Normele pentru procedura de stabilire și actualizare a salariului minim brut garantată în plată conform directivei europene privind salariul minim adecvat în Uniunea Europeană (UE) sunt în lucru, iar redacția avocatnet.ro a analizat recent textele modificărilor ce vor fi discutate în curând la nivelul Ministerului Muncii. Viitorul mecanism prin care se va stabili și apoi actualiza anual salariul minim în România va ține cont de puterea de cumpărare, de costul vieții, de nivelul general al salariilor și de distribuția acestora, de rata de creștere a salariilor, dar și de productivitate. Totodată, se dorește sancționarea mult mai dură a celor care nu acordă salariul minim, dar și clarificarea unor aspecte ce țin de salariile nete. Citește articolul
După cum s-a stabilit în urma discuțiilor dintre Guvern și reprezentanții sindicatelor și patronatelor, în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la 1 iulie 2024, salariul minim va crește de la 3.300 de lei, cât e în prezent, la 3.700 de lei, lucru confirmat recent de ministrul muncii. Totodată, ministrul subliniază că se lucrează la un mecanism de stabilire a salariului minim, care va lua în calcul mai mulți factori, astfel încât nivelul salariului minim să nu se mai stabilească în urma unei negocieri între părțile amintite, ca acum. Citește articolul
Transpunerea directivei privind salariul minim este prioritatea legislativă a Guvernului primăvara aceasta, aflăm dintr-un document care arată cu ce se vor ocupa ministerele anul acesta în materie de reglementări cu impact. Codul muncii și mai multe legi din domeniu vor fi modificate pentru a reflecta ratificarea Convenției privind hărțuirea, iar anul acesta, cel târziu în toamnă, ar trebui să avem în dezbatere și un proiect de act normativ care reglementează cardul european pentru dizabilitate. Statutul polițistului va fi modificat, la fel și cel al cadrelor militare. Citește articolul
Am intrat în noul an cu câteva obligații „moștenite” din 2023 sau mai devreme și ale căror consecințe le vom vedea abia pe parcursul anului. De pildă, care vor fi consecințele nemajorării salariilor minime mai vechi de 24 de luni? Sau cât de atenți vor fi inspectorii în verificarea ghidurilor și procedurilor anti-hărțuire? Pe de altă parte, 2024 ar trebui să fie anul în care să aflăm cum va arăta mecanismul de stabilire a salariului minim în România. Citește articolul
Directiva europeană care stabilește salariul minim adecvat în Uniunea Europeană (UE) trebuie transpusă în legislațiile naționale până la 15 noiembrie 2024. Asta înseamnă că, până atunci, România trebuie să pună la punct un mecanism obiectiv și transparent pentru stabilirea salariului minim, care să ia în considerare puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor și productivitatea la nivel național și dezideratul de a asigura un nivel de trai decent celor extrem de numeroși care sunt plătiți la nivelul minimului pe economie. E nevoie însă de consultări reale și implicarea mai mare a partenerilor sociali în procesul de stabilire a salariului minim, dar și de respectarea unui calendar anual de revizuire a acestui salariu minim, care să garanteze mediului de afaceri predictibilitate mai mare de la un an la altul. Într-o analiză trimisă Ministerului Muncii, se arată că un scenariu recomandabil de creștere salarială pentru 2024 ar însemna o majorare între 5,8 și 10%. Citește articolul
Astăzi avem marcate în calendar atât Ziua sindicalistului, cât și Ziua salariului minim, prilej cu care ne amintim de legătura extrem de strânsă între cele două elemente: organizarea colectivă a salariaților și valoarea minimă a contraprestației pe care fiecare lucrător trebuie să o primească după ce a prestat o activitate, în beneficiul și sub autoritatea unui angajator, contraprestație care, în mod normal, trebuie să reflecte rezultatul negocierii. Cu această ocazie ne amintim, totodată, că România este la coada clasamentului în materie de salariu minim în Uniunea Europeană (UE) și în materie de nivel de taxare a salariului minim. Cum nivelul de sindicalizare este scăzut în România, celor mai mulți angajați români neaplicându-li-se niciun contract colectiv de muncă, România va trebui să stabilească salariul minim în funcție de un reper pe care nici nu-l avem încă stabilit la nivel oficial. Citește articolul