avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 215 soluții astăzi
Acasă Subiect: poprire
Subiect: poprire
ACCES PREMIUM

UPDATE Decizie CCR oficială: Popririle și sechestrele fiscale nu mai pot fi prelungite pe o perioadă nedeterminată, dacă începe și un proces penal adiacent

Alexandros Bakos în Contabil și fiscal
Redactor, avocatnet.ro
27 Ianuarie 2020 | 0 | 7707 | Timp de citire: 2 min.

Măsurile asigurătorii fiscale (popririle și sechestrele) dispuse fără existența unei creanțe fiscale nu vor mai putea fi menținute pe o durată de timp echivalentă cu întinderea procesului penal (cum s-a întâmplat până acum), a reținut Curtea Constituțională (CCR). Practic, până acum era posibil să se ajungă la situația în care o firmă, fără să îi fie emis un titlu de creanță fiscală de către Fisc, ajungea să i se pună poprire pe conturi, de exemplu, pe o perioadă ce se putea întinde și pe câțiva ani. O astfel de situație era posibilă din cauză că durata măsurilor asigurătorii fiscale putea fi legată de durata unui proces penal, în condițiile în care organul fiscal este obligat să informeze organul penal ori de câte ori, în urma inspecției fiscale, constată fapte care ar putea fi infracțiuni. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Analiză De ce prelungirea abuzivă a popririlor și sechestrelor fiscale, prin inițierea unui proces penal, nu va mai fi posibilă

Nicolescu, Zorin si Asociatii în Contabil și fiscal
22 Ianuarie 2020 | 1 | 3100 | Timp de citire: 6 min.

În data de 21.01.2020, pe site-ul Curții Constituționale a României (CCR) s-a publicat motivarea Deciziei nr. 51/2019, soluție prin care s-a decis declararea neconstituționalității art. 213 alin. 8 din Codul de procedură fiscală, atât în forma anterioară modificării survenite prin Ordonanța Guvernului nr. 30/2017, cât și în forma sa ulterioară, astfel cum acest articol fusese modificat prin același act normativ. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Retrospectivă 2019

Reminder Popririle în 2019: Ce noutăți au apărut anul acesta legat de poprirea veniturilor

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
31 Decembrie 2019 | 0 | 4917 | Timp de citire: 2 min.

În special în partea a doua a anului curent, autoritățile au operat anumite schimbări la regimul popririlor bancare. Cea mai importantă noutate este legată de majorarea limitelor datoriilor în funcție de care se decide aplicarea popririlor, dar mai trebuie amintită și pregătirea aplicației e-Popriri. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Șapte măsuri pregătite de ANAF pentru a simplifica relația pe care o are cu contribuabilii

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
6 Noiembrie 2019 | 0 | 6016 | Timp de citire: 3 min.

Pentru a simplifica relația pe care o au cu firmele și persoanele fizice, reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pregătesc mai multe măsuri pentru perioada următoare. Dacă pentru unele se fac, concret, pași, altele sunt momentan doar promisiuni la nivel declarativ. În următorul an vom afla câte dintre ele vor fi duse până la capăt. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Somația de plată: Cât timp ai ca să-ți plătești datoriile, după ce o primești, pentru a evita executarea silită

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
6 Noiembrie 2019 | 1 | 6839 | Timp de citire: 2 min.

Din momentul în care primește o somație pentru datorii pentru care a ratat termenul de achitare, contribuabilul are, de principiu, 15 zile la dispoziție pentru a-și plăti sumele restante, potrivit Codului de procedură fiscală. În caz contrar, autoritățile fiscale continuă executarea silită prin poprirea conturilor bancare. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Aplicația e-Popriri e gata și o să fie activată până la finalul anului 2019

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
25 Octombrie 2019 | 1 | 4001 | Timp de citire: 3 min.

Aplicația e-Popriri este pregătită deja și urmează să fie pusă în funcțiune în următoarele trei luni, a declarat joi ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici. Practic, aplicația va automatiza înființarea și ridicarea popririlor bancare, astfel încât să se instituie și să se ridice mai ușor popririle, dar și să se evite situațiile în care din conturi sunt reținute sume mai mari decât cele ce trebuie recuperate. Citește articolul

ACCES PREMIUM

NNDKP: Prelungirea nedeterminată a popririlor poate duce firmele în insolvență. Decizia CCR va schimba practica

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
4 Octombrie 2019 | 0 | 1709 | Timp de citire: 2 min.

Specialiștii în fiscalitate de la NNDKP salută decizia recentă a Curții Constituționale a României (CCR) prin care s-a decis că prelungirea nedeterminată a popririlor și a sechestrelor, atunci când există procese penale aferente, este neconstituțională. Practic, prelungirea măsurilor asigurătorii pe întreaga durată a proceselor poate duce firmele în faliment. Iar ulterior, chiar dacă deciziile instanțelor sunt în favoarea companiilor, o reparare a răului deja făcut este greu de realizat. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Popriri bancare: La neplata datoriilor, firmele vor scăpa doar câteva luni de poprirea pentru restanțele mici

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
14 August 2019 | 0 | 4561 | Timp de citire: 2 min.

Deși Fiscul tocmai a majorat plafoanele în funcție de care se decide aplicarea popririlor, companiile nu vor scăpa prea mult de blocarea conturilor pentru datoriile mai mici. Asta pentru că plafoanele respective se vor modifica treptat în funcție de timpul trecut de la momentul comunicării somațiilor. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Executarea silită prin poprire

Cât de mare trebuie să fie o datorie ca să primești somație și când se ajunge la poprire

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
14 August 2019 | 0 | 8032 | Timp de citire: 3 min.

Fiscul verifică de două ori pe lună restanțele pe care le au contribuabilii și, acolo unde sunt găsite datorii ce trec de anumite limite, se emit, după 180 de zile, somații de plată. După o anumită perioadă, dacă nu se achită datoriile, autoritățile trec la înființarea popririi. Venim cu aceste explicații în condițiile în care marți au apărut ceva schimbări importante la mecanismul înființării popririlor. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Popriri Fisc: De azi, nicio firmă nu va mai fi poprită pentru sume sub 10.000 de lei. Care e plafonul pentru persoanele fizice?

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
13 August 2019 | 1 | 9518 | Timp de citire: 1 min.

De astăzi există plafoane majorate în funcție de care se decide aplicarea popririlor, conform unui ordin oficializat azi de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Modificarea vizează atât companiile, cât și persoanele fizice. Efectul direct va fi că mai puțini contribuabili vor avea activitatea blocată din cauza unor datorii relativ mici. Citește articolul