avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 519 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Motivarea apelului in noul Cod de procedura civila a ...
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Motivarea apelului in noul Cod de procedura civila a ramas nechimbat fata de vechiul cod?

Buna ziua,

Motivarea apelului in noul Cod de procedura civila a ramas nechimbat fata de vechiul cod?

Adica anterior modificarii legii se putea declara apelul urmand ca motivarea apelului sa se faca ulterior.

In prezent se mai poate proceda in acest mod?

Cum considera instantele de judecata?
Cel mai recent răspuns: CLAUDIU LASCOSCHI , Avocat 23:22, 25 Noiembrie 2013
ART. 470
Cererea de apel
(1) Cererea de apel va cuprinde:
a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar. Dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
b) indicarea hotărârii atacate;
c) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;
d) probele invocate în susţinerea apelului;
e) semnătura.
(2) La cererea de apel se va ataşa dovada achitării taxelor de timbru.
(3) Cerinţele de la alin. (1) lit. b) şi e) şi cea de la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la alin. (1) lit. c) şi d), sub sancţiunea decăderii. Lipsa semnăturii poate fi împlinită în condiţiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
(4) Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţă, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 194 lit. e).
(5) În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

Reglementări anterioare:
- alin. (1) lit. a): art. 287 alin. 1 pct. 1 din vechiul Cod de procedură civilă
- alin. (1) lit. b): art. 287 alin. 1 pct. 2 din vechiul Cod de procedură civilă
- alin. (1) lit. c): art. 287 alin. 1 pct. 3 din vechiul Cod de procedură civilă
- alin. (1) lit. d): art. 287 alin. 1 pct. 4 din vechiul Cod de procedură civilă
- alin. (1) lit. e): art. 287 alin. 1 pct. 5 din vechiul Cod de procedură civilă
- alin. (3): art. 287 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă
- alin. (4): art. 287 alin. 3 din vechiul Cod de procedură civilă
- alin. (5): art. 287 alin. 4 din vechiul Cod de procedură civilă

Daca luam spre comparatie apelul si recursul vom observa:

Conform art 470 alin. (5) din NCPC mie imi pare ca se poate considera ca motivarea trebuie facuta pana la momentul expirarii termenului de apel, ceea ce ar insemna ca nu se mai poate depune doar declaratia de apel si apoi pana pe la termenul din apel sa se redacteze si motivarea apelului.

Acest text de lege cum este interpretat de instante?
Cunoaste cineva un caz concret solutionat de instanta de apel pe acest aspect?

Art. 487 alin. (1) din NCPC prevede in mod expres ca motivarea recursului se va face prin insasi cererea de recurs.
Acest text de lege face si trimitere expresa la art. 470 alin. (5) din NCPC, dar totusi imi pare o anumita diferenta de nuanta...in sensul ca edicatarea legii are o anumita diferenta care poate duce la alta concluzie.

Astfel ca, pe de alta parte, nu observ nicio modificare substantiala fata de vechea reglementare in ceea ce priveste art. 287 alin. (4) din vechiul cod ceea ce ar insemna ca motivele de apel se pot depune asa cum se proceda pe vechiul cod.

Deci, tot neclara imi pare treaba astazi...


Iata si redactarea art. 287 alin. (4) din vechiul cod : ,,Termenul pentru depunerea motivelor de apel se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă apelul s-a făcut mai înainte de comunicare."

Si art. 487 alin. (5) din NCPC :

,, În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."

Daca ma uit la textele de lege pare insa ca se poate depune declaratia de apel si apoi motivarea apelului ca in vechea reglementare procedurala.
Ultima modificare: Miercuri, 20 Noiembrie 2013
CLAUDIU LASCOSCHI, Avocat
Motivarea trebuie făcută înăuntrul termenului de apel. Pot declara apelul în şedinţa în care se pronunţă sentinţa, pot să-l declar după pronunţare (înainte de comunicare), pot să-l declar după cumunicare fără să-l motivez. În toate aceste cazuri, voi putea să-l motivez ulterior, dar nu mai tîrziu de ziua în care expiră termenul de apel.

Mai mult, cred că pot reveni cu precizări şi completări privind motivarea, cu condiţia de a le depune tot pînă la termenul limită - adică pînă în ziua în care expiră dreptul de a face apel.

Instanţa nu va avea altceva de făcut decît să se aplece asupra acelui gulaş de motive pe care eu am binevoit să i le trimit prin motivarea iniţială, prin precizări şi prin completările ulterioare, cu condiţia ca ele să fie depuse în termenul de apel.

Ce va ieşi din acel gulaş, rămîne de văzut.
Sa stiti ca mie imi pare ca ramas neschimbata situatia juridica sub acest aspect.
Daca am avea ceva practica judiciara ne-am putea lamuri.

Problema cu acest aspect ar putea aparea daca se schimba legea aplicabila in apel.
Adica sa se considere de instanta de apel ca ar fi aplicabila legea noua...
Cum să fie aplicabilă legea nouă într-un apel declarat împotriva unei sentinţe pronunţate pe vechiul cod de procedură?

LEGE nr. 76 din 24 mai 2012:

ART. 3
(1) Dispoziţiile Codului de procedurã civilã se aplicã numai proceselor şi executãrilor silite începute dupã intrarea acestuia în vigoare.


Procesul se încheie abia după epuizarea căilor de atac. Apelul împotriva sentinţei face parte din acelaşi proces, nu este un proces nou în care să fie aplicabile prevederile noului cod.

Alte discuții în legătură

Daca o parte face apel inainte de comunicarea hotararii Mir25 Mir25 Daca o parte face apel inainte de comunicarea hotararii civile aceasta se considera comunicata la data depunerii cererii de apel. Nimic ciudat la prima ... (vezi toată discuția)
Care este termenul limita pt motivarea apelului ? ContSters359348 ContSters359348 Piritii au depus apel (indiviziune) -Nu au depus motivele . Care este termenul limita de depunere a acestora ? Eu pot depune aderare la apel inainte ca acestia ... (vezi toată discuția)
Temeiul de drept al apelului in noul c. proc. civ. in cazul in care se contesta o hotarare prin care s-a solutionat o plangere contraventionala costache80 costache80 Va rog sa-mi spuneti conform noului C. PROC. CIV, care este temeiul de drept pe care se intemeiaza apelul? Mai precis care articol/articole din C. Proc. Civ. ... (vezi toată discuția)