Care este punctul de intersectie intre cutuma religioasa si practica juridica? Cand una o elimina pe cealalta?

Cu totii am inteles la ce va referiti, dar nu prea isi are rost discutia avand in vedere care sunt “obligatiile” unui popa… Pentru ca nu prea e ceva de discutat – “dispozitiile” primite de popi fiind cat se poate de clare… Eventual, popii sa aleaga in functie de cum le dicteaza… constiinta… Pentru ca ar fi absurd ca un cretin sa se spovedeasca spunand ca imprastie gaz sarin asupra capitalei iar popa sa pastreze tacerea; in numele a ce? Banuiesc ca un popa care are “bafta” unei asemenea spovedanii ar ciripi urgent – daca nu pentru altceva macar pentru ca ar fi in pericol de moarte membrii familiei sale si – evident! – trupul sau… sfant.

Altfel spus: daca ar fi sa planga mama lui ar ciripi, dar daca e sa planga mama altuia are anumite obligatii.

Care anume exemple in cazul altor religii? Poate reusim sa dezvoltam discutia…


:offtopic:
Va rog sa nu scrieti mesaje consecutive (deoarece incalcati regulamentul forumului) - puteti edita (in cazul in care nu a intervenit nimeni dupa ultima dv postare).
Multumesc pentru intelegere :)

Si atunci nu este ipocrita pozitia unui preot, daca el respecta regula atata timp cat nu implica sacrificiu de sine sau a familiei sale? Mai are vreo valoare sacralitatea acestei spovedanii sau este doar fatarnicie, menita doar sa adoarna constiinta criminalului?

Atat religia cat si dreptul sunt concepte vesnic contestate si au fost interpretate in fel si chip. Desi uneori au fost tensiuni intre cele doua concepte, consider ca ele sunt complementare si interdependente, in ciuda tendintelor de anomizare avand ca scop instituirea unei stari de haos si nesiguranta, in care oamenii “secati” de convingeri pot fi mai usor manipulati pe principiul sterge si rescrie.
Nu pot sa nu fiu decat de acord cu afirmatia lui Harold Berman, care si-a dedicat mare parte a carierei studiului interactiunii dintre drept si religie, conform careia : “Legea da religiei dimensiune sociala si impiedica transformarea acesteia in “religiozitate”, in timp ce religia da legii spirit si directie normativa, cat si sacralitatea de care are nevoie sa induca o atitudine de respect.” Si as mai adauga eu, incredere. Incredere care poate fi pastrata doar prin “ne-tradare”.

Cat despre intrebarea initiala “O crima marturisita-spovedita- preotului il obliga pe acesta din urma sa il reclame pe criminal la politie?”, raspunsul tine strict de principiul pastrarii secretului professional si de … incredere. Daca pentru avocati “ secretul profesional este de ordine publica”, in codul deontologic al medicilor ““Face obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, in timpul exercitarii profesiei sale, a aflat direct sau indirect in legatura cu viata intima a bolnavului, precum si probleme de diagnostic, pronostic si tratament. Secretul profesional persista si dupa terminarea tratamentului sau moartea pacientului” Exemplele pot continua.

Sis a nu uitam de-asemenea, ca preotul in cadrul spovedaniei, pe langa canoanele (pedepsele) pe care le “prescrie”, poate sa -l sfatuiasca/ sa- sugereze infractorului sa se autodenunte, ceea ce este oricum o sansa in plus acordata societatii fata de perspectiva inexistentei institutiei informale a spovedaniei…

Exista pe acest forum un subiect oarecum adiacent. Trateaza cateva aspecte ale interactiunii dintre drept si religie. Daca aveti timp si interes…
www.avocatnet.ro/content/for...

O zi frumoasa :magic:
Silvia Puskas

Inceputul unei civilizatii poate fi considerat punctul in care cutuma religioasa elimina practica juridica iar sfarsitul acesteia ar putea fi punctul in care practica juridica ar inlatura cutuma religioasa. Avem nevoie de credinta pentru a putea crea drept si mai apoi de drept ca sa putem pastra credinta. :hm: