Guvernul și Parlamentul au reușit „performanța” de a crea o situație confuză pentru contribuabili pentru că fiecare entitate a dat, la câteva zile distanță, modificări la regulile impozitelor locale. Concret, Parlamentul a venit cu o lege cu ajustări la regulile actuale ale impozitelor locale, care a apărut în Monitorul Oficial pe 22 iulie 2022, după ce pe 15 iulie 2022 Guvernul a venit cu o ordonanță care schimbă radical sistemul de impozitare locală. În plus, ambele acte, care se bat cap în cap, ar trebui aplicate de la 1 ianuarie 2023. La o primă vedere, este greu de zis care act are prioritate, astfel că am solicitat poziția oficială a Ministerului Finanțelor. Citește articolul
Persoanele care, la sfârșitul lui 2021, dețineau mijloace de transport, clădiri sau terenuri trebuie să plătească în acest an impozit pentru fiecare dintre bunurile amintite. Plata impozitelor se poate face în două tranșe, iar cei ce plătesc tot impozitul anual până la primul termen, respectiv până pe 31 martie 2022, beneficiază de o reducere a acestuia, indiferent de care dintre cele trei impozite este vorba. Citește articolul
Creșterile, în unele cazuri explozive, de prețuri la materialele de construcții au mărit și valoarea indicilor pe baza cărora se stabilește valoarea de impozitare a clădirilor, majorări care se vor rostogoli mai departe către sumele pe care agenții economici trebuie să le plătească către autoritățile locale drept impozit pe proprietate. Astfel, am recomanda companiilor să realizeze cât mai repede evaluarea, deși se află, poate, în interiorul termenului legal de cinci ani, pentru a ține costurile sub control. Mai ales că specialiștii nu anticipează scăderi de prețuri la materialele de construcții pe termen mediu. Citește articolul
Guvernul își propune, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), să revizuiască regimurile de impozitare a proprietăților deținute de persoanele fizice și juridice, să stabilească automat valoarea impozabilă a proprietăților supuse impozitelor locale, precum și să folosească baze impozabile legate de valoarea de piață. Citește articolul
Taxele și impozitele locale pe proprietăți trebuie achitate anual, de către persoanele fizice și cele juridice, în două tranșe (conform Codului fiscal) - una până la data de 31 martie, iar alta până la data de 30 septembrie. Și, deoarece anul 2020 a adus cu el o serie de noutăți în acest domeniu, am sintetizat astăzi cele mai importante chestiuni de care ai nevoie pentru primul termen de plată. Citește articolul
Pentru ca autoritățile să poată stabili nivelul impozitului pe clădiri, firmele ce le dețin trebuie să le reevalueze, mai nou, la fiecare cinci ani. Apoi, la evaluarea clădirilor ce sunt supuse impozitului local, o firmă trebuie să ia în considerare toate construcţiile amplasate pe terenurile deţinute, chiar dacă nu se regăsesc în bilanţurile contabile sau pot părea neînsemnate. În contextul în care primul termen de plată pentru impozitele locale este la numai o săptămână distanță, prezentăm astăzi cele mai importante informații pe care trebuie să le știe reprezentanții firmelor despre evaluarea clădirilor. Citește articolul
Impozitul pe clădirile deținute de firme se calculează pe baza unei reevaluari periodice a acestora, ce trebuie făcută, mai nou, la cinci ani. În cazul în care firmele nu fac reevaluarea periodică a clădirilor, primăriile de care aparțin emit decizii de impunere cu cote majorate. Obligația de a reevalua clădirile periodic nu se aplică însă și persoanelor fizice, ci doar firmelor. Așadar, persoanele fizice nu riscă o majorare a impozitului pe clădiri din cauza faptului că nu reevaluează clădirile pe care le dețin, deoarece nu au această obligație. Citește articolul
Actualizarea valorii folosite la calculul impozitului pe clădirile deținute de firme se face, mai nou, la fiecare cinci ani. În plus, așa cum ne-au confirmat mai mulți specialiști, reevaluările făcute, în ultimii ani, pentru clădirile firmelor pot fi folosite pentru cinci ani, nu doar pentru trei ani. Totuși, după câte se pare, sunt primării care nu acceptă noul termen de valabilitate pentru rapoartele de reevaluare a clădirilor și emit decizii de impunere cu cote majorate, considerând clădirile neevaluate. Citește articolul
Atunci când face evaluarea clădirilor ce sunt supuse impozitului local, o persoană juridică trebuie să ia în considerare orice construcţie amplasată pe terenurile deţinute, chiar dacă s-ar putea să nu se regăsească în bilanţurile contabile sau poate părea neînsemnată. Citește articolul
Reevaluările făcute, în ultimii ani, pentru clădirile firmelor pot fi folosite pentru cinci ani, nu doar pentru trei ani, conform specialiștilor PwC România consultați de redacția noastră. Această clarificare vine după ce autoritățile au reușit să se pună de acord cu privire la momentul de la care se schimbă regula potrivit căreia, pentru a evita un impozit local majorat pe clădiri, reevaluarea se face din cinci în cinci ani, nu din trei în trei ani. Citește articolul