Ziua Copilului și cele două zile de Rusalii sunt liberele legale care trebuie acordate salariaților în iunie 2021, conform Codului muncii. Cei care trebuie să lucreze în aceste zile primesc, în schimb, compensații legale. Citește articolul
Depunerea proiectelor în cadrul măsurii 3, adică cea care permite ca întreprinderile mici și mijlocii (IMM) să obțină granturi de până la 200.000 de euro pentru investiții, s-ar putea relua de la zero, potrivit unei declarații de joi a lui Claudiu Năsui, ministrul economiei. În acest context, ministrul a anunțat că cei care au depus deja proiecte pentru măsura 3 vor fi nevoiți să le redepună, dar o vor putea face folosind aceeași documentație. Citește articolul
Avocații, contabilii, împreună cu alte câteva categorii de profesioniști, nu vor putea accesa granturile puse la dispoziție de Guvern, deocamdată, potrivit unei ordonanțe de urgență apărute în 19 noiembrie în Monitorul Oficial. Chiar dacă a fost modificat cadrul legal pentru ca și aceștia să beneficieze de granturi. Motivul e lipsa unei autorizări din partea Comisiei Europene pentru aceste ajustări, din cauză că orice schemă de ajutor de stat trebuie aprobată de organul executiv al Uniunii Europene. Inițial, amânarea era propusă până în martie 2021, dar forma apărută în Monitorul Oficial prevede că totul depinde de momentul primirii aprobării din partea Comisiei. Citește articolul
Legea de aprobare a OUG nr. 130/2020, cea care cuprinde cele trei tipuri de granturi pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), a apărut vineri în Monitorul Oficial și a intrat azi în vigoare. Aceasta aduce modificări substanțiale la cele trei măsuri de finanțare pentru IMM-uri: la toate tipurile de granturi sunt extinse domeniile și activitățile eligibile pentru finanțări, iar în cazul granturilor pentru capital de lucru și al celor pentu investiții Parlamentul a operat modificări și în condițiile de înscriere. Cum Guvernul a anunțat că înscrierile pentru măsura 1 și 2 de finanțare se vor redeschide (pentru măsura 2 urmând să fie suplimentate fondurile), noua lege dă posibilitatea mai multor solicitanți să aplice pentru ajutoarele de stat. Tot în următoarea perioadă ar trebui să fie anunțată înscrierea și pentru măsura 3 din OUG - granturile pentru investiții. Citește articolul