Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
O nouă sesiune a programului Casa Verde Fotovoltaice, prin care se pot primi bani de la stat pentru instalarea de sisteme fotovoltaice destinate generării de energie electrică, se lansează în această săptămână. Potrivit regulilor programului, începând de vineri, în funcție de regiunea în care locuiesc, cei interesați să-și instaleze panouri fotovoltaice pot să încarce documentele și informațiile necesare în aplicația informatică a Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește articolul
Peste numai câteva zile, se lansează o nouă sesiune a programului Casa Verde Fotovoltaice, prin care se pot cere bani de la stat pentru instalarea de sisteme fotovoltaice destinate generării de energie electrică din surse regenerabile. Anul acesta, cu condiția să aibă domiciliul în România și să nu aibă datorii la stat, printre altele, cei interesați să-și instaleze panouri fotovoltaice vor depune personal documentele necesare obținerii finanțării. Citește articolul