Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Deciziile de recalculare pe noua lege a pensiilor sunt în proces de comunicare către pensionari de pe 16 august deja, proces care va continua până pe 30 august. Recalculările se bazează pe prevederi care urmează să intre în vigoare la 1 septembrie, doar că deciziile emise înainte de acest termen produc deja efecte chiar mai înainte ca legea pe care se bazează să se aplice. Contestarea acestor decizii se poate face în instanță - contrar afirmațiilor făcute în briefingul de presă din urma ședinței de Guvern de săptămâna trecută, aceasta e singura modalitate legal recunoscută de a îndrepta conținutul lor în avantajul pensionarilor. E scris chiar în cuprinsul acestor decizii, precum și în noua lege a pensiilor. Citește articolul
Actualul mod de calcul al pensiilor va suferi schimbări din toamnă, punctul de pensie urmând să fie înlocuit cu punctul de referință, potrivit noii legi din domeniu. Totodată, documentul stabilește că toate pensiile stabilite pe baza legislației anterioare se vor recalcula din septembrie, dar și că, în urma recalculării, pensiile nu vor putea fi mai mici decât anterior. Printr-un ordin apărut vineri, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a stabilit modelele deciziilor privind recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii. Citește articolul