Copiii cu probleme de vedere, respectiv cei cu miopie forte sau keratoconus (afecțiune degenerativă a ochiului care poate duce la orbire), pot beneficia de burse sociale indiferent de venitul părinților, dar doar în baza unor documente emise de autorități, după cum au transmis recent pentru redacția noastră reprezentanții Ministerului Educației (ME) și cei ai Ministerului Sănătății (MS).
Citește articolulAproape 60% din elevii care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 nu au reușit să obțină nota 5 la Matematică, după cum arată centralizarea rezultatelor. Ponderea notelor sub 5 este cu aproape 50% mai mare decât cea de anul trecut, când ”numai” 40,8% din elevi nu au trecut de pragul notei 5. Doar 17% au luat note peste 7,00. Citește articolul
Conform noilor norme care reglementează învățământul gimnazial și liceal, elevii pot beneficia de mai multe burse, dar unele dintre ele nu pot fi cumulate. Plata se face lunar pe 15, iar în caz de sărbători sau weekend, în ziua lucrătoare anterioară. Bursele pentru lunile septembrie și octombrie vor fi plătite pe 15 noiembrie. Citește articolul
Cu condiția reîntoarcerii la școală, mamele minore primesc o bursă în valoare de 700 de lei pe lună, potrivit metodologiei de acordare a burselor, apărută acum câteva zile. În plus, după cum sublinia recent ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, copiii acestora au prioritate când vine vorba despre înscrierea la creşă sau la grădiniţă. Citește articolul