Cheltuieli arbitrale pe "cale separata". Competenta

Autor:
Adelina Somoiag, Associate Pachiu & Asociatii (foto dreapta)

In ambele reglementari, cheltuielile ocazionate de organizarea si desfasurarea arbitrajului se suporta fie potrivit intelegerii partilor, fie, in lipsa unei astfel de intelegeri, de partea care a pierdut litigiul. Astfel, se poate realiza o paralela intre cheltuielile de judecata din dreptul comun si cheltuielile arbitrale, in ceea ce priveste fundamentul juridic al acordarii acestora.

Desi formularea folosita in arbitraj este “partea care a pierdut litigiul”, fata de “partea care cade în pretentii” din dreptul comun, ideea exprimata este aceeasi: culpa procesuala a partii care a formulat o cerere a exercitat o actiune ori a sustinut aparari ce s-au dovedit a fi neîntemeiate. Asadar, am putea spune ca natura juridica a cheltuielilor arbitrale este aceea de despagubire acordata partii care a castigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuala a partii care a cazut în pretentii.

De regula, cheltuielile arbitrale se solicita in cadrul litigiului care le-a ocazionat, pe cale accesorie. Astfel, in temeiul principiului conform caruia prorogarea legala de competenta poate avea loc in cadrul aceluiasi sistem de jurisdictie, si nu intre sisteme de jurisdictie deosebite – justitie si arbitraj - instanta arbitrala investita in mod legal cu judecarea cererii principale, va fi competenta sa judece si cererea privind cheltuielile arbitrale.

Insa, care va fi situatia daca solicitam in cadrul unui litigiu arbitral cheltuieli arbitrale pe cale separata, instanta arbitrala luand act de aceasta cerere?

Aceasta noua cerere, ce are drept obiect recuperarea cheltuielilor arbitrale ocazionate de procedura arbitrajului, poate fi considerata o cerere accesorie? Poate fi investita cu solutionarea unei astfel cereri tribunalul arbitral?

Pentru inceput, sa vedem ce este o cerere accesorie. In doctrina de specialitate cererea accesorie este definita ca fiind acea cerere a carei rezolvare depinde de solutia data actiunii (cererii) principale. Mai mult, s-a afirmat faptul ca o actiune are caracter accesoriu sau principal in functie de calea procesuala aleasa, iar nicidecum in functie de caracterul accesoriu sau principal al dreptului dedus judecatii (V.M. Ciobanu, G. Boroi, M. Nicolae, nota la decizia nr. VIII/2000, Curtea suprema de Justitie, Sectiile Unite, Dreptul nr 5/2001, p. 222-227). Asadar, pentru a califica o cerere ca fiind accesorie este esential nu numai ca aceasta sa depinda de solutia data in cererea principala, dar si sa se raporteze la cererea principala de acelasi proces, iar nu din procese diferite.

Revenind la situatia noastra, rezulta ca simpla imprejurare ca solutia data in cererea privind cheltuielile arbitrale este influentata de solutia pronuntata in cererea abitrala principala, nu justifica considerarea cererii privind cheltuielile arbitrale, formulata pe cale separata, ca fiind in realitate o cerere accesorie.

Astfel, daca cererea de acordare a cheltuielilor arbitrale pe cale separata este o actiune distincta, cui ii va reveni competenta judecarii noului litigiu astfel declansat?

Trebuie subliniat faptul ca, în cazul solicitarii cheltuielilor de judecata printr-o cerere separata, procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecata este un proces civil, distinct, indiferent de natura procesului în care au fost efectuate cheltuielile respective (civil, comercial, litigiu de munca etc.) (G.Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedura civila, Editura Hamangiu, Bucuresti 2007, p. 520). Acelasi lucru l-am putea spune si despre actiunea prin care se solicita cheltuieli arbitrale.
In aceasta situatie, litigiul civil ce are ca obiect doar cheltuielile arbitrale ar putea fi solutionat de instanta arbitrala? Nu trebuie sa uitam faptul ca limitele competentei tribunalului arbitral sunt stabilite de parti prin conventia arbitrala. Aceasta conventie arbitrala poate lua forma fie a unei clauze compromisorii, fie a unei intelegeri de sine statatoare, denumita compromis.

Astfel, clauza compromisorie, care a atras competenta instantei arbitrala privind solutionarea cererii arbitrale principale, isi poate extinde efectele si in ceea ce priveste solicitarea cheltuielilor arbitrale pe cale separata? Cu alte cuvinte, cererea arbitrala principala si cererea privind cheltuielile arbitrale (solicitate pe cale separata) au acelasi izvor juridic, guvernat de clauza compromisorie cat priveste solutionarea litigiilor prin procedura arbitrajului?

Daca admitem opinia generala conform careia fundamentul fiecarei sume cerute cu titlu de cheltuieli de judecata/arbitrale trebuie sa rezide in culpa procesuala a partii care a pierdut litigiul, atunci pentru investirea in mod valabil a unui tribunal arbitral cu o cerere privind cheltuielile arbitrale, va trebui realizata o noua conventie arbitrala.

Insa, daca alegem sa investim cu o astfel de cerere Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, Regulamentul acestei curtii prevede la art. 14 faptul ca, prin introducerea de catre reclamant a unei cereri de arbitrare acceptata de catre parat, conventia arbitrala se considera a fi incheiata in mod valabil. Asadar, tribunalul arbitral va lua act de acordul partilor, care au înteles sa formuleze o cerere de arbitraj, respectiv întampinare, considerand litigiul deopotriva arbitral, desi cu adevarat intre ele nu a existat o clauza compromisorie în sensul de instrumentum si nici un compromis ca act de sine statator.

Totusi, sesizarea Curtii de Arbitraj implica noi cheltuieli: taxa de inregistrare, taxa arbitrala (care include o taxa administrativa si onorariile arbitrilor) etc. In cazul in care paratul nu accepta cererea de arbitrare formulata direct in fata Curtii de Arbitraj, tribunalul arbitral va pronunta o hotarare prin care va constata necompetenta acestuia. In aceasta situatie, conform dipozitiilor art. 4 din Normele Curtii de Arbitraj privind taxele si cheltuielile arbitrale, taxa arbitrala se reduce cu 75% din cuantumul ei, aceasta diferenta fiind rambursata, insa taxa de înregistrare în valoare de 150 euro sau echivalentul în lei din ziua platii, nu se restituie.
Totodata, pot fi sesizate instantele judecatoresti pentru recuperarea cheltuielilor arbitrale, tinand cont de faptul ca arbitrajul este o institutie bazata pe autonomia de vointa a partilor, acestea avand libertatea de a alege instanta in fata careia doresc sa-si solutioneze diferendele, chiar si in situatia existentei unei caluze compromisorii.

Dar care va fi instanta competenta? De regula, se va sesiza judecatoria, iar in cazul depasirii pragului de 500.000 RON, stabilit in cazul cererilor in materie civila, tribunalul.

Din punct de vedere teritorial, competenta stabilita de dreptul comun, si anume instanta de la domiciliul/sediul paratului, ar fi poate prima alegere a reclamatului, intrucat cererea privind cheltuielile arbitrale devine o actiune de sine statatoare.

Insa nu s-ar putea vorbi si despre o competenta a instantei de judecata in raza careia s-a desfasurat arbitrajul? Din analiza pe de o parte a dispozitiilor art. 342, art 365 si art. 3671 alin. 2 din C. proc. civ., iar pe de alta parte avand in vedere necesitatea realizarii unei mai bune administrarii a justitiei si tinand cont de legatura existenta intre cererea privind cheltuielile arbitrale si cererea arbitrala principala, nu ar trebui eliminata de la bun inceput ideea competentei instantei in a carei raza s-a desfasurat arbitrajul.

Prin urmare, in situatia in care se opteaza pentru solicitarea pe cale separata a cheltuielilor arbitrale, exista posibilitatea sesizarii atat a unei instante judecatoresti, cat si a unui tribunal arbitral (cu conditia incheierii unei conventii arbitrale). Insa, in ambele cazuri, cererea privind cheltuielile arbitrale va atrage plata taxelor arbitrale, respectiv a taxei judiciare de timbru la fel ca orice alta actiune principala.