Conform declaratiilor procurorului general de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Laura Codruta Kövesi, din cadrul Forumului „Revizuirea Constitutiei Romaniei”, prelungirea termenului de retinere a fost abordata si in cadrul prezentarii raportului de activitate pentru anul 2010, cand s-a sustinut necesitatea modificarii duratei retinerii la 48 sau 72 ore.
Potrivit procurorului general, perceptia publica referitoare la propunerea de modificare a duratei retinerii a fost considerata importanta de catre Ministerul Public, care a apelat la o cercetare sociologica. Studiul efectuat a evidentiat existenta unui procent semnificativ de persoane care s-au exprimat in favoarea acestui demers.
Proiectul de lege privind revizuirea Constitutiei, transmis de presedintele Traian Basescu Parlamentului, prevede modificarea alin. (3) al art. 23 din Legea fundamentala, astfel incat retinerea sa poata fi dispusa pentru cel mult 48 de ore, fata de 24 de ore cat este prevazut in forma actuala a Constitutiei.
In acelasi context, a fost sustinuta si reglementarea in legislatia nationala a confiscarii extinse.
Sub acest aspect, Procurorul General a subliniat ca scopul acuzarii nu il reprezinta doar condamnarea persoanei dovedite a fi vinovate de comiterea infractiunii, ci si recuperarea bunurilor provenite din infractiuni, asa incat procurorii au nevoie de instrumente eficiente.
“In absenta acestora, inculpatii isi vor atinge scopul infractional, deoarece isi vor asuma riscul de a petrece un timp in inchisoare, stiind ca bunurile infractiunii le raman. De aceea se impune interventia legislativa, deoarece confiscarea extinsa nu are legatura cu oamenii onesti, ci se aplica persoanelor condamnate pentru comiterea unor infractiuni, expres reglementate, si care e firesc sa piarda toate bunurile dobandite nelegal. In acest context, necesitatea normelor, care sa rastoarne sarcina probei cu privire la caracterul licit al averii persoanelor condamnate, rezulta din preocuparea pentru recuperarea prejudiciilor cauzate statului, dar si pentru imbunatatirea increderii societatii in justitie. Aceasta isi va putea dovedi eficienta atunci cand persoanele condamnate vor pierde produsul infractiunii, in totalitate”, se arata in documentul de presa al MP.
Proiectul de lege prin care se va reglementa in dreptul intern confiscarea extinsa a fost aprobat de Guvern, in sedinta de miercuri. Conform premierului Emil Boc, autoritatile statului vor putea confisca averile ilicite ale acelor persoane care au savarsit infractiuni si care nu pot justifica averea pe care o au. Proiectul de lege transpune in dreptul intern art. 3 din Decizia-cadru 2005/212/JAI privind confiscarea produselor, a instrumentelor si a bunurilor avand legatura cu infractiunea.
Conform MJ, instrumentul confiscarii extinse opereaza exclusiv in proceduri penale, vizeaza o lista de infractiuni deosebit de grave si se aplica exclusiv unei persoane deja condamnate, asadar acest instrument nu este incompatibil cu prezumtia caracterului licit al averii, cuprinsa la art. 44 pct. 8 din Constitutia Romaniei, republicata.
ACCES GRATUIT
Ioana Vlad
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Citește mai mult despre procuror, ministerul public, revizuirea constitutiei, confiscare extinsa, caracterul licit al averii
Procurorul general sustine prelungirea duratei retinerii si confiscarea averilor ilicite
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Ministerul Public sustine prelungirea duratei retinerii, prevazuta in proiectul de revizuire a Constitutiei, de la 24 de ore la 48, precum si introducerea unor noi reglementari in Codul penal privind confiscarea extinsa, se arata intr-un document de presa al institutiei.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Citește mai mult despre procuror, ministerul public, revizuirea constitutiei, confiscare extinsa, caracterul licit al averii
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (4)