Senatul a adoptat tacit propunerea legislativa privind organizarea si functionarea serviciilor sociale, prin indeplinierea termenului prevazut de Constitutie, de 45 de zile, la data de 5 octombrie.
Potrivit acestei legi, serviciile sociale astfel reglementate pot avea caracter primar sau pot fi specializate.
Din categoria serviciilor sociale cu caracter primar fac parte activitatile de educare informala extracurriculara pentru copii si adulti, dar si activitatile cu rol de sensibilizare sociala sau masuri si activitati care previn excluziunea sociala.
Prin serviciile sociale specializate sunt acordate masuri de asistenta, ingrijire si suport, recuperare, integrare in munca sau reeducare. Serviciile sociale specializate pot fi asigurate la domiciliu, in cadrul unitatilor de asistenta sociala, in cadrul institutiilor publice, dar si in comunitate.
Furnizorii de servicii sociale pot fi persoane fizice sau juridice, publice sau private, precum:
• structuri publice de asistenta sociala cu personalitate juridica, constituite ca institutii publice;
• institutii publice care au constituite compartimente de asistenta sociala;
• alte structuri publice specializate din subordinea administratiilor publice;
• asociatii si fundatii, culte religioase si orice alte ONG;
• persoane fizice autorizate in conditiile legii;
• filiale si sucursale ale asociatiilor si fundatiilor internationale.
Aceste institutii pot furniza servicii sociale pe baza unui contract incheiat direct cu beneficiarii, doar daca sunt acreditate. Modelul de contract va fi aprobat ulterior, prin ordin al ministrului muncii, urmand sa cuprinda, pe langa serviciile oferite, si costurile, drepturile si obligatiile.
De asemenea, in legea adoptata de Senat se prevede posibilitatea societatilor comerciale de a oferi astfel de servicii, prin intermediul persoanelor juridice fara scop patrimonial infiintate in acest scop.
Actul normativ reglementeaza, totodata, principiile si valorile care stau la baza furnizarii serviciilor sociale, printre acestea numarandu-se egalitatea de sanse, nediscriminarea, solidaritatea sociala, dar si cofidentialitatea sau transparenta si responsabilitatea publica in asigurarea serviciilor de acest tip.
In actul normativ se prevede ca serviciile sociale sa fie acordate de personalul calificat in acest sens, urmand ca profesiile sociale specifice si complementare apartinand acestui domeniu sa fie incluse in Nomenclatorul privind Clasificarea Ocupatiilor din Romania.
De asemenea, in furnizarea serviciilor sociale se pot implica si membrii familiei beneficiarului, dar si voluntari.
Cum poti beneficia de servicii sociale?
Potrivit legii adoptate de Senat, serviciile sociale se furnizeaza la cerere. Astfel, personalul de specialitate va evalua cererea si va elabora un plan de interventie in cel mult 30 de zile de la data solicitarii.
In cazul in care sunt identificate situatii complexe pentru a caror rezolvare se impune participarea mai multor specialisti, va fi realizata o evaluare complexa, de catre o echipa interdisciplinara, care va urmari:
• evaluarea fizica si psihica;
• evaluarea posibilitatilor de integrare si ocupare;
• evaluarea familiei si a potentialului de integrare in societate;
• evaluarea nevoilor sociale.
Raportul va fi prezentat in cel mult 5 zile de la data solicitarii, urmand ca acordarea serviciilor sa se realizeze pe baza unui plan individualizat de asistenta si ingrijire.
Semestrial, furnizorii vor transmite Serviciului public de asistenta sociala un raport cu privire la rezultatele implementarii planului de asistenta si ingrijire.
Totodata, pentru a putea fi aplicate aceste prevederi, Ministerului Muncii ii revine obligatia de a elabora legislatia in domeniu, precum si de a asigura finantare pentru astfel de servicii. In acelasi timp, va controla furnizorul serviciilor sociale si va administra la nivel national registrul unic al furnizarilor de servicii sociale.
In acelasi timp, ca surse de finantare pentru astfel de servicii sunt prevazute:
• bugetul de stat, respectiv bugetul local;
• donatii, sponsorizari sau alte contributii;
• fonduri externe rambursabile si nerambursabile;
• contributia beneficiarilor.
Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative, reteaua de servicii sociale este insuficient dezvoltata si subfinantata, in detrimetrul prestatiilor sociale. De altfel, actul normativ are si avizul favorabil al Guvernului.
Legea adoptata de Senat va fi trimisa spre dezbatere Camerei Deputatilor, forul decizional.
Propunerea legislativa este prezentata in fisier atasat.
ACCES GRATUIT
Ioana Vlad
Timp de citire: 3 min.
Un nou ajutor de la stat pentru persoanele aflate in dificultate. Cu ce propunere vine Parlamentul
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 3 min.
Persoanele aflate in dificultate ar putea beneficia de ajutor din partea unor furnizori de servicii sociale specializati, potrivit unei propuneri legislative adoptata recent de Senat. Astfel, acordarea serviciilor sociale ar urma sa se faca pe baza unui contract, conform unui plan individual, adaptat nevoilor solicitantului. Camera Deputatilor este, insa, forul decizional.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)