Românii din Ardeal nu se tem de unguroaice

Aveam treabă la tanti Ilonka, o țărancă dintr-un sat din apropiere, în care majoritatea caselor erau vopsite în verde iarbă fragedă. Asta arăta că proprietarii lor sunt unguri. Nu cred că era vreun ungur care să aibă casa de altă culoare, și în mod sigur nici un român nu și-ar fi înverzit casa nici dacă primea materialul gratis.

Tanti Ilonka, o mână de femeie până într-un metru și jumătate, făcea și vindea tăiței aproape portocalii și ilegal de buni pentru care, ca să fii sigur că apuci să cumperi, trebuia să faci comandă. Cele 10-15 pungi în plus pe care le aducea se vindeau aproape imediat.

Ca să-mi iau comanda venisem și eu, în duminica următoare era prima zi de Paște. În zona mea, de Paște cine nu face ciorbă de miel face supă. Altă variantă la felu’ unu n-am auzit și nici nu cred că există pe-aici.

Ajung la tanti Ilonka, o salut dar ea-mi îmi răspunde fără să se uite la mine. Era cu ochii la vânzătoarea de la taraba vecină, care hohotea cu niște bărbați. Așteptând cuminte să fiu băgată în seamă mi-am dat seama și de ce era atentă la ei, și de ce râdeau: femeia o imita, vorbea stâlcit românește.

Câteva secunde a durat până am auzit-o pe tanti Ilonka:

- Ce rizi ca un prost cu toți bărbaturile alea? Când vine soțu’ tău spun eu la el ce vinzi tu!

Am explodat în râs toți care eram în jur. N-aveai cum să te sperii, n-aveai cum. Nici măcar dacă îți spune așa ceva:

- Și tu rizi tot ca aia. Nu-ți mai dau lașcă, se-ți faci singur de-acuma.
 
Vine Paștele, o să fac supă, dar nu cu tăiței de-ăia aproape portocalii, tăiați cu cuțitul și ilegal de buni… nu mai am de la cine să cumpăr.