Știință sau superstiție? Vă invităm să aflați răspunsul joi, 9 decembrie 2021, începând cu ora 15.00, pe platforma ZOOM. Pentru rezervarea participării la eveniment vă rugăm să accesați acest link.
Inspirat din inițiative internaționale de referință, „RAU Science Talks” își propune să atragă și să crească interesul publicului larg și în special al tinerilor, față de știință.
Richard Dawkins este un biolog recunoscut în comunitatea de specialitate, care pe lângă opera sa ştiinţifică, a scris şi cărţi adresate marelui public. Este un avocat al umanismului împotriva fundamentalismelor de tot felul şi al ştiinţei împotriva pseudoştiinţelor, aflându-se de ani buni în centrul disputei evoluţionism-creaţionism.
Lawrence Krauss este fizician, cosmolog renumit şi profesor la Universitatea Statului Arizona, deţinând şi postul de director al Proiectului Origins. Elogiat de revista Scientific American care l-a numit o raritate printre intelectuali datorită valenţelor sale publice, Krauss este autorul a peste trei sute de articole ştiinţifice şi opt cărţi, printre care şi marele succes The Physics of Star Trek. Tot el a analizat, de asemenea, conceptul de civilizație veșnică a lui Dyson și universurile paralele.
Cristian Presură este doctor în fizică și cercetător la Philips Research Eindhoven. A obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, apoi s-a specializat în domeniul senzorilor medicali, inventând şi introducând pe piaţă, împreună cu echipa din care face parte, primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. A publicat mai multe zeci de lucrări şi brevete de invenţie. Cristian Presură are o activitate intensă de popularizare a ştiinţei în limba română, este membru al asociaţiei Ştiinţă pentru Toţi şi autor al volumului „Fizica povestită”, premiat în anul 2016 de Academia Română.
ACCES GRATUIT
BDR Associates
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Sustenabilitate și CSR (ESG) , Comunicare și Relații Publice (PR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 1/2011, LEGE nr 37/1990
Citește mai mult despre parteneriat media
Universitatea Româno-Americană aduce în fața elevilor și studenților din România pe unii dintre cei mai renumiți oameni de știință ai timpurilor noastre
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Universitatea Româno-Americană organizează „RAU Science Talks”, eveniment care aduce în premieră în România pe unii dintre cei mai renumiți oameni de știință ai timpurilor noastre. Biologul britanic Richard Dawkins și fizicianul americano-canadian Lawrence Krauss vor fi în dialog cu fizicianul român Cristian Presură pentru a discuta despre cele mai recente progrese ale științei și a răspunde marilor întrebări ale prezentului.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Sustenabilitate și CSR (ESG) , Comunicare și Relații Publice (PR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 1/2011, LEGE nr 37/1990
Citește mai mult despre parteneriat media
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)