PREIMM a fost lansat în 2014 (HG 1.065/2010) și, până la jumătatea anului 2019, când implementarea sa a fost încheiată, a răspuns unui deficit de credite pe piața financiară prin acordarea de credite de investiții pentru sprijinirea dezvoltării și creșterii competitivității IMM-urilor din opt domenii prioritare, printre care turism și producție. MAT estimează că sumele acordate sub forma creditelor pentru investiții vor fi rambursate integral de către beneficiarii PREIMM până la 30 iunie 2026.
Astfel, ceea ce a stabilit Guvernul prin Ordonanța de urgență 9/2022, publicată aseară în Monitorul Oficial, este ca sumele rambursate de beneficiarii creditelor din cadrul PREIMM să fie utilizate pentru a finanța programul de accelerare a dezvoltării IMM-urilor. Programul respectiv se va concretiza printr-o schemă de ajutor de minimis ale cărei detalii vor fi emise prin ordin al MAT în următoarele două luni (până pe 18 aprilie 2022).
„Adoptarea prezentei ordonanțe va permite implementarea de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a programului de sprijinire a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii din România, în scopul redresării și relansării economice a acestora, în contextul crizei generate de răspândirea pandemiei COVID-19”, scria în nota de fundamentare ce a însoțit OUG 9/2022 în forma sa de proiect.
Principalul avantaj al măsurii este facilitarea accesului la finanțare pentru IMM-urile afectate de criza coronavirusului, în vederea continuării activității lor și a păstrării salariaților.
Atenție! Deși ordonanța este deja în vigoare, detaliile ajutorului de minimis urmează să fie stabilite concret prin ordin al MAT. Înscrierile vor fi posibile doar după ce autoritățile anunță o perioadă concretă de înregistrare.
ACCES PREMIUM
De ce premium?
Simona Voiculescu, Director Editorial,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
UPDATE: Oficial: Guvernul alocă bani pentru un program de accelerare a dezvoltării IMM-urilor. Schema va fi stabilită curând prin ordin al MAT
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Printre planurile de anul acesta pentru sprijinirea IMM-urilor din România se află și o schemă de ajutor de minimis care urmează să fie finanțată folosind banii restituiți în cadrul Programului Româno-Elvețian pentru IMM-uri (PREIMM), potrivit unei ordonanțe oficializate aseară. Este vorba de programul de accelerare a dezvoltării IMM-urilor, a cărui schemă de minimis urmează să fie stabilită curând prin ordin al Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT).
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro