Propunerea legislativă a fost adoptată tacit la Senat în iunie 2022, însă, în timp ce aceasta era la comisiile deputaților, s-a dat Legea 34/2023, care conține o facilitate fiscală similară, ce este aplicabilă din februarie 2023 (scutire de taxe pentru abonamente de sport pentru întreținere, prevenire sau terapie). Din acest motiv, deputații au emis recent un raport de respingere pentru propunerea de față, decizia urmând să fie formalizată curând la votul din plenul Camerei Deputaților.
Concret, în inițiativa propusă pentru respingere se face referire la „pachetele de servicii mixte, compuse din servicii medicale şi dreptul de utilizare a facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, furnizate sub formă de abonament, suportate de angajator pentru angajaţii proprii, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoană.”
Beneficiul ar fi fost introdus la alineatul 4 al articolului 76 din Codul fiscal, unde sunt menționate veniturile salariale (inclusiv cele asimilate) pentru care nu se datorează impozit pe venit, și la articolul 142, unde sunt menționate sumele neincluse în baza lunară de calcul a contribuției la pensii. Din moment ce Codul fiscal prevede acceași listă de la articolul 142 și atunci când vine vorba de sumele neincluse în baza lunară de calcul a contribuției la sănătate și a contribuției la muncă, rezultă că abonamentele mixte ar fi fost scutite, în limita amintită, de toate taxele salariale.
Propunerea mai face referire și la persoanele fizice care obțin venituri independente (sistem real), acolo unde contravaloarea pachetelor de servicii mixte urma să fie considerată o cheltuială deductibilă limitat. Desigur, asta dacă abonamentele sunt plătite în scopul personal al contribuabilului, indiferent dacă activitatea se desfăşoară individual sau într-o formă de asociere, tot în limita echivalentului în lei a 400 de euro anual.
Atenție! Propunerea legislativă nu se poate aplica. Din moment ce o măsură asemănătoare deja a fost dată de Parlament, inițiativa aflată acum la deputați va fi respinsă definitiv în curând.
ACCES PREMIUM
De ce premium?
Simona Voiculescu, Director Editorial,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
UPDATE: Proiectul cu scutirea de taxe pentru angajatorii care plătesc abonamente mixte (medicale și sportive) pentru salariați va fi respins de deputați
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Până la urmă, deputații urmează să respingă proiectul ce prevede că atunci când suportă (în anumite limite) pentru salariații proprii abonamente mixte, cu servicii medicale și sportive, angajatorii ar urma să fie scutiți de plata taxelor salariale aferente. Propunerea de respingere vine în contextul în care o măsură asemănătoare a ieșit din Parlament și se aplică deja de la începutul anului curent.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
