ACCES GRATUIT
UPDATE: Regulile pentru decontarea cheltuielilor cu cazarea refugiaților din Ucraina au fost oficializate
Cei ce găzduiesc cetățeni străini sau persoane fără cetățenie ce au de suferit din cauza războiului din Ucraina pot deduce o parte din cheltuielile cu cazarea acestora, potrivit unei ordonanțe ce a apărut spre final de martie. Sumele ce pot fi primite pentru cazarea refugiaților se adăugă celor primite de la stat pentru hrana acestora, măsură stabilită acum o lună. Pentru ca românii ce găzduiesc refugiați să poată primi banii de la stat, autoritățile au oficializat acum și mecanismul de decontare.
Articolul continuă mai jos
Prin
OUG 28/2022, apărută la finalul lunii martie, s-a stabilit că, pe lângă deducerea cheltuielilor cu hrana refugiaților, cei ce găzduiesc persoane aflate în situații deosebite din cauza războiului din Ucraina pot beneficia și de
decontarea cheltuielilor cu cazarea acestora.
Mai exact, după cum scrie în ordonanță,
“persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina”, beneficiază de decontarea de la stat a sumei de
50 de lei/ zi pentru cazarea acestora, pentru fiecare persoană în parte.
Apoi, prin
HG 494/2022, apărută recent și care se aplică deja, Guvernul a inclus în mecanismul de decontare pentru persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pe lângă cheltuielile cu hrana, și cheltuielile cu cazarea acestora. Mecanismul prin care se poate face efectiv decontarea este cel conținut de
HG 336/2022.
Astfel, sumele ce pot fi decontate de-acum pentru cazarea refugiaților din Ucraina
se adăugă celor pentru asigurarea hranei lor, în valoare de
20 de lei/ zi/ persoană, stabilite spre începutul lunii, prin
OUG 20/2022.
Decontarea se face la fel ca și-n cazul hranei refugiaților, respectiv în primele trei zile lucrătoare ale fiecărei luni pentru luna precedentă, în baza unei cereri depuse la primărie, ce trebuie să fie însoțită și de:
- o declarație pe propria răspundere cu privire la realitatea informațiilor cuprinse în cerere;
- copia actului de identitate al solicitantului și documente care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduiți refugiații.
În plus, prin OUG 28/2022 se introduce posibilitatea de a aloca bani din fondul de rezervă bugetară
unităţilor administrativ-teritoriale din statele vecine care se confruntă cu dificultăți în gestionarea fluxului de persoane care provin din zona conflictului armat din Ucraina.
Pe lângă decontarea cheltuielilor cu hrana, de puțină vreme au fost luate și alte măsuri prin care se acordă ajutor refugiaților din Ucraina. Astfel, a fost eliminată obligația de a prezenta un aviz de angajare de către cetățenii ucraineni care nu solicită azil pe teritoriul României, aceștia putându-se angaja mai ușor pe baza unei declarații pe propria răspundere dată angajatorului român.
Totodată, copiii ucraineni care vin în România, inclusiv cei care nu solicită azil, beneficiază de o serie de drepturi în ceea ce privește educația, printre care, dreptul de a participa la activitățile educative din cadrul grădinițelor și școlilor din țara noastră.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Resurse Umane (HR),
Responsabilitate Socială & Sustenabilitate (CSR/ESG),
Relații Publice & Afaceri Corporative
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 28 / 2022,
HOTĂRÂRE nr 494 / 2022,
HOTĂRÂRE nr 336 / 2022,
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 20 / 2022
Citește mai mult despre
ucraina,
ajutoare ucraina,
refugiati,
decontari,
decontare cheltuieli,
razboi Rusia-Ucraina
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (6)