Pe 25 februarie 2021, scriam că sunt eliminate oficial pensiile speciale ale parlamentarilor - pentru o necesară corectitudine, a se citi „indemnizație pentru limită de vârstă” pe care o primesc conform legii senatorii și deputații. Eliminarea se făcea prin Legea nr. 7/2021, ce prevedea abrogarea articolelor 49 și 50 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. 

Cele două articole fac referire la indemnizația pentru limită de vârstă. Pensia specială se acordă la încetarea mandatului de senator sau deputat, după ce se atinge vârsta standard de pensionare din Legea pensiilor publice sau din alte legi speciale. Cel mai important lucru de menționat aici este, probabil, că indemnizația parlamentarilor se cumulează cu pensia stabilită în sistemul public sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, dar și cu alte venituri pe care le realizează aceștia. 

Din cauză că a fost adoptată printr-o procedură tipică parlamentarilor români, adică viciată, Legea 7/2021 „a picat” în mai 2022 la testul de constituționalitate - a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României (CCR) și și-a încetat efectele, readucând art. 49 și 50 la loc în statut (mai exact, articolele au fost readuse în vigoare la 11 iunie 2022, ca urmare a publicării Deciziei CCR nr. 261/2022. 

Ce au spus cei de la CCR, atunci: procedura de legiferare cu activitățile și garanțiile pe care le presupune a fost redusă la o simplă formalitate (depusă azi, adoptată mâine, practic); astfel, spunea CCR, în condițiile unei proceduri comune, o lege nu poate fi adoptată în termen de o zi; prin urmare, CCR a considerat că legea s-a adoptat, de fapt,  în procedură de urgență, deși ea nu a fost cerută; „Limitarea/ restrângerea termenelor prevăzute de Regulament afectează dezbaterea reală a inițiativei legislative, fiind, astfel, aduse în discuție aspecte referitoare la depunerea de amendamente, precum și buna cunoaștere a conținutului și implicațiilor legii votate. Scurtarea termenelor se poate realiza doar prin aprobarea procedurii de urgență cerute conform art.76 alin.(3) din Constituție, legiuitorul constituant prevăzând expres această posibilitate”. Problema e și că obiectul legii „cere” anumite condiții de adoptare a acesteia - vorbim, totuși, de un drept patrimonial.

Pe 7 iunie a fost înregistrată la Senat propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Cu procedura de urgență cerută de data asta (și aprobată), propunerea de față, care are același text ca legea abrogată, a fost adoptată în plenul reunit pe 26 iunie, cu tot cu manifestări circare la pachet.

Cu toate că cei de la Consiliul Legislativ au avizat pozitiv propunerea, le-au atras atenția parlamentarilor asupra unor aspecte:

• solicitarea unor informări din partea Guvernului și obligativitatea întocmirii unei fișe financiare de către Guvern - deși din caseta proiectului rezultă că solicitările s-au făcut fix a doua zi după avizul Consiliului Legislativ (adică pe 20 iunie), nu există documente atașate și, dat fiind timpul atât de scurt, e probabil că de la Guvern nu a venit încă niciun atare document;
  
  
• expunerea de motive e sumară și nu respectă strucutura din Legea nr. 24/2000; acesta e un motiv de neconstituționalitate, arată Consiliul, trimițând la Decizia CCR nr. 682/2012 („lipsa fundamentării temeinice a actului normativ în discuție determină ... încălcarea prevederilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5)”);
  
  
• Consiliul le-a amintit însă parlamentarilor de legea cu fix același obiect, abrogată ca urmare a deciziei CCR de neconstituționalitate (Legea 7/2021); mai exact, în cazul de față, parlamentarii nu au ținut cont de toate criticile din Decizia CCR nr. 261/2022, deși considerentele acesteia sunt general obligatorii și li se impun în egală măsură și parlamentarilor; mai exact, o lege adoptată pe repede-înainte, mai ales când e vorba de acordarea/ retragerea unor drepturi patrimoniale, nu poate fi adoptată așa; totodată, pensia de serviciu a fost ba acordată, ba retrasă, ba acordată din nou, iar retrasă, ceea ce reprezintă fix opusul ideii de securitate juridică;

„(...) legiuitorul, de mai bine de 15 ani, și-a impus o conduită inconsecventă și lipsită de predictibilitate de la o legislatură la alta [în anul 2006 acordă dreptul sub forma pensiei de serviciu, îl retrage prin Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, îl acordă din nou prin Legea nr.357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (sub forma indemnizației pentru limită de vârstă), îl retrage din nou prin legea criticată]. S-a creat, astfel, o insecuritate juridică vădită în raport cu drepturile patrimoniale acordate deputaților și senatorilor ulterior încetării mandatului lor, drepturi ce nu pot fi afectate, întrucât constituie unul dintre elementele constitutive ale statutului constituțional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituțional al protecției mandatului reprezentativ [a se vedea ad similis și art.2 lit.b) din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român]. De aceea, Curtea reține și încălcarea art.1 alin.(3) în componenta referitoare la democrație și a art.1 alin.(5) în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei”.

Noua lege riscă să repete istoria Legii 7/2021, pentru că ar putea să pice la testul de constituționalitate din cauza încălcării principiului securității raporturilor juridice (norme clare, precise și previzibile) și al speranței legitime. Problema e nu în cazul viitorilor beneficiari ai pensiei, ci în cazul celor actuali. De aceea, Consiliul indica faptul că ar fi ideal ca legea să vizeze doar persoanele care vor exercita primul mandat de senator/deputat după intrarea în vigoare a legii. 

„Principiul speranţei legitime este indisolubil legat de statul de drept. În virtutea acestui principiu, organele statului sunt obligate să acţioneze în conformitate cu dispoziţiile legale şi să respecte speranţele legitime întemeiate pe prevederile legale în vigoare, indivizii putând conta pe previzibilitatea normelor legal adoptate şi fiind astfel în măsură să îşi planifice viitorul în contextul drepturilor conferite de aceste dispoziţii. Desigur, acest principiu nu împiedică statul să facă schimbări legislative, însă îi impune obligaţia ca, ori de câte ori o face, să menţină o balanţă rezonabilă între încrederea indivizilor în prevederile legale existente şi interesele pentru a căror satisfacere operează modificarea cadrului legal”, scrie într-o decizie a CCR din 2020.