avocatnet.ro 
Decizia ICCJ, publicată recent în Monitorul Oficial, a venit în urma unei recurs în interesul legii formulat de Parchetul General, care a evidențiat lipsa unui punct de vedere unitar în jurisprudența cu privire la această problemă de drept. Sesizarea a scos în evidență faptul că practica judiciară nu era uniformă în ceea ce privește posibilitatea asociațiilor și fundațiilor de a organiza arbitraj instituționalizat, generând incertitudine juridică.
Până în prezent, instanțele de judecată au avut trei orientări diferite în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la arbitrajul instituționalizat. Unele instanțe au considerat că orice asociație sau fundație înființată în baza OG 26/2000 poate organiza astfel de activități, altele au recunoscut acest drept doar pentru asociațiile și fundațiile cu statut de utilitate publică, iar o a treia orientare a considerat că nici una dintre aceste entități nu poate organiza arbitraj instituționalizat în lipsa unei legi speciale.
În sesizarea sa, Parchetul General a menționat exemple concrete de asociații neguvernamentale care au înființat tribunale de arbitraj instituționalizat și au organizat activități precum examene de primire în profesia de arbitru și cursuri de procedură arbitrală. Aceste activități au fost percepute de instituție ca fiind susceptibile de a crea confuzii și de a induce în eroare publicul cu privire la autoritatea și competența entităților respective.
Conform art. 616 din Codul de procedură civilă, arbitrajul instituționalizat este ”acea formă de jurisdicție arbitrală care se constituie și funcționează în mod permanent pe lângă o organizație sau instituție internă ori internațională sau ca organizație neguvernamentală de interes public de sine stătătoare, în condițiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil în cazul tuturor litigiilor supuse ei spre soluționare potrivit unei convenții arbitrale”.
Decizia ICCJ aduce, odată cu oficializarea sa, uniformitate în aplicarea legislației referitoare la arbitrajul instituționalizat, stabilind că doar entitățile autorizate în mod expres de legiuitor pot include în statutul lor organizarea acestor activități. Aceasta contribuie, în opinia ministerului Public, al cărui punct de vedere a fost insușit de ICCJ, la protecția interesului public și la evitarea confuziilor privind autoritatea entităților implicate în arbitraj, printr-o reglementare strictă și, mai ales, neechivocă a activităților de arbitraj.
În conformitate cu art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, decizia ICCJ produce efecte doar pentru viitor, începând de la data publicării sale în Monitorul Oficial: ”dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României”.
Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a acestei decizii, asociațiile sau fundațiile de interes public nu vor mai putea înființa o curte de arbitraj instituționalizat fără a fi autorizate în mod expres de legiuitor, chiar dacă au dobândit statutul de utilitate publică în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000.
Această prevedere înseamnă că decizia ICCJ va avea numai un efect ulterior publicării în Monitorul Oficial, aplicându-se doar situațiilor viitoare, fără a afecta drepturile și activitățile deja existente ale unor astfel de entități apărute până la momentul publicării oficiale a deciziei.
Dar, odată cu intrarea sa în vigoare, decizia instituie un regim juridic uniform, eliminând posibilitatea asociațiilor și fundațiilor de a organiza arbitraj instituționalizat fără o autorizație legală expresă, indiferent de statutul lor de utilitate publică.
Roberttaffa