- TollRo se aplică din 2026 vehiculelor de transport marfă cu MTMA peste 3,5 tone, inclusiv celor mixte, și se calculează în funcție de masa vehiculului și clasa de emisii.
- Tariful unitar cuprinde o componentă pentru utilizarea infrastructurii și una bazată pe costurile externe legate de poluarea atmosferică generată de trafic.
- Cuantumul tarifului se actualizează anual în decembrie, în funcție de indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.
Ordinul MTI 1.925/2025, recent oficializat, reprezintă una dintre normele subsecvente necesare aplicării, din 2026, a noilor taxe de drum introduse de Legea 226/2023. În luna iulie, instituția venise cu o propunere referitoare la aceste taxe, însă varianta oficializată a TollRo stabilește pentru transportatori taxe de drum și de trei ori mai mari decât cele cuprinse în dezbaterea publică din vară.
Noul ordin vizează TollRo, adică taxa pentru vehiculele de transport de marfă cu o MTMA mai mare de 3,5 tone, iar acesta se va aplica de la 1 iulie 2026.
TollRo se aplică tuturor vehiculelor înmatriculate care îndeplinesc acest criteriu, iar vehiculele de transport mixt (persoane plus mărfuri) sunt asimilate, din punctul de vedere al TollRo, cu cele de transport marfă.
Tariful unitar se stabilește în funcție de MTMA a vehiculului și clasa de emisii poluante (EURO) a acestuia. El cuprinde un tarif de utilizare a infrastructurii și un tarif bazat pe costuri externe care au la bază principiile recuperării costurilor infrastructurii și cele legate de poluarea atmosferică generată de trafic.
În plus, noua măsură introduce și o diferențiere a taxării în funcție de categoria de drum care este folosită, autostradă sau drum național. Cuantumul tarifului unitar, stabilit în lei, se va actualiza anual în decembrie (cu aplicare din ianuarie), în funcție de indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică pentru anul anterior.
Conform ordinului MTI, tarifele pentru TollRo, stabilite în funcție de masa totală maximă autorizată (MTMA) a vehiculului, categoria de drum parcurs și standardul de emisii EURO sunt următoarele:
- pentru categoria I, care include vehiculele de transport marfă cu o MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone, tariful unitar pe kilometru este de 0,17 lei pentru vehiculele din clasa EURO VI, 0,19 lei pentru cele din clasele EURO V - IV și 0,22 lei pentru cele din clasele EURO III - non EURO, în cazul autostrăzilor și drumurilor expres. Pentru drumurile naționale, tarifele corespunzătoare sunt de 0,08 lei, 0,10 lei și 0,11 lei pe kilometru, în funcție de aceeași clasificare a emisiilor;
- în categoria II se încadrează vehiculele de transport marfă cu o MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică de 12,0 tone. Pentru autostrăzi și drumuri expres, tariful unitar este de 0,29 lei/km pentru EURO VI, 0,33 lei/km pentru EURO V - IV și 0,37 lei/km pentru EURO III - non EURO. În cazul drumurilor naționale, valorile sunt de 0,14 lei, 0,16 lei și 0,19 lei pe kilometru, corespunzător fiecărui nivel de emisii;
- categoria III include vehiculele de transport marfă cu o MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone. Pentru aceste vehicule, tariful unitar aplicat pe autostrăzi și drumuri expres este de 0,48 lei/km pentru vehiculele EURO VI, 0,55 lei/km pentru cele EURO V - IV și 0,62 lei/km pentru cele EURO III - non EURO. Pe drumurile naționale, tarifele sunt de 0,24 lei, 0,28 lei și 0,31 lei pe kilometru, în funcție de categoria de emisii.
Toate valorile menționate includ TVA și reflectă diferențierea costurilor de utilizare a infrastructurii rutiere în funcție de performanța ecologică și de capacitatea vehiculului.
Se observă o structură clară în documentul MTI: tarifele cresc direct proporțional cu masa vehiculului și invers proporțional cu norma de poluare - vehiculele mai grele și mai poluante plătesc mai mult pe kilometru.
Prin urmare, un camion mai mic, din Categoria I, care respectă norma de poluare EURO VI, va plăti o taxă de 17 lei pentru a parcurge 100 km de autostradă și de opt lei, dacă parcurge aceeași distanță pe un drum național. Dacă același vehicul ar avea o normă de poluare mai veche, de exemplu, EURO III, costul pentru aceeași distanță va crește la 22 de lei pentru autostradă și 11 lei pentru 100 km parcurși pe autostradă.