Taxarea indemnizațiilor de creștere, acomodare și șomaj de la 1 august - ce înseamnă asta și ce măsuri sunt promise pentru părinți în planul de guvernare

• Proiectul de lege impune CASS (10%) pentru indemnizații anterior scutite, în caz de concediu creștere copil, acomodare pentru adopție, șomaj și ajutoare sociale.

• De la 1 august, beneficiarii acestor indemnizații vor primi sumele diminuate cu 10% CASS, trecând de la categoria asiguraților fără contribuție proprie la cea a contribuabililor obișnuiți.

• În UE, tratamentul fiscal al indemnizațiilor parentale variază: unele state le consideră venituri de substituție impozabile, altele le tratează ca prestații sociale neimpozabile.

• Pentru indemnizațiile de șomaj există un consens mai larg în UE, majoritatea statelor le impozitează, dar asigură contribuția la sănătate de la buget, recunoscând precaritatea financiară a beneficiarilor.

Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare asumat de Guvern în Parlament ca prim set de măsuri de redresare economică (mai urmează, potrivit declarațiilor premierului, încă două seturi de măsuri) prevede impunerea cu CASS (10%) a unor indemnizații și ajutoare până acum scutite de plata acestei contribuții, ca parte a efortului de asigurare a resurselor bugetare necesare Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS). 

Concret, e vorba de:

• indemnizația de concediu de creștere: calculată ca 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului; indemnizația nu e mai mică de 1.651 de lei și sau mai mare de 8.500 de lei (oricât de mari ar fi fost veniturile asiguratului); a nu se confunda cu indemnizația de maternitate, acordată potrivit regulilor stabilite în „Ordonanța concediilor medicale”;
  
  
• indemnizația de acomodare (acordată în cazul concediului de acomodare pentru adopție): calculată ca 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătoreşti de încredinţare în vederea adopţiei; indemnizația nu e mai mică de 2.245 de lei și nici mai mare de 8.500 de lei; 
  
  
• indemnizația de șomaj: se calculează pe baza valorii Indicatorului Social de Referință (ISR - 660 de lei în 2025), în funcție de stagiul de cotizare, adăugându-se o sumă suplimentară, calculată pe baza mediei salariului brut lunar din ultimele 12 luni de cotizare (3% pentru 3 ani de cotizare, 5% pentru 5 ani, 7% pentru 10 ani și 10% pentru 20 de ani de cotizare); de indemnizația de șomaj poate beneficia și absolventul de liceu / facultate, în cuantum de maximum 330 de lei (jumătate din ISR);
  
  
• venitul minim de incluziune și alte forme de ajutor social; 
  
  
• indemnzațiile revoluționarilor, celor persecutați politic ș.a. asemenea.

De la 1 august, sumele primite de beneficiarii acestor indemnizații vor veni diminuate cu valoarea CASS-ului (10%). Schimbarea de paradigmă în cazul acestor indemnizații constă în trecerea beneficiarilor de la categoria celor asigurați la sănătate fără contribuție proprie, la categoria celor asigurați prin plata contribuției - similar salariaților, să zicem. Beneficiarii acestor indemnizații nu vor trebui să facă niciun demers pentru a se asigura la sănătate, sumele reprezentând CASS vor fi reținute la sursă, de plătitorul venitului, dar nici nu vor putea să opteze să NU contribuie la buget.

De pildă, pentru cineva care primește indemnizație de concediu de creștere la valoarea sa maximă (8.500 de lei), 850 de lei lunar se vor duce către FNUASS. La polul opus, cineva care beneficiază de indemnizația minimă (1.651 de lei) va contribui automat cu 165,1 lei la buget. Practic, asta înseamnă că se pierde anual puțin peste valoarea unei indemnizații.  

Taxarea indemnizațiilor parentale și de șomaj nu e uniformă la nivelul UE

Sistemele de protecție socială și fiscalitatea aferentă acestora la nivelul statelor membre UE desenează „un mozaic” destul de complex - deși la nivelul UE există principii clare de coordonare a sistemelor de securitate socială pentru a facilita libera circulație a lucrătorilor, politicile fiscale rămân, în esență, o competență națională. 

Să ne oprim, de pildă, asupra tratamentului fiscal al indemnizațiilor parentale în UE - ceea ce diferențiază, probabil, în mod semnificativ tratamentul fiscal dintr-un stat de cel aplicabil în alt stat este modul în care legislația națională încadrează aceste prestații: fie ca un venit de substituție, care înlocuiește salariul și, prin urmare, este tratat fiscal similar acestuia, adică impozitat, fie ca o prestație socială cu scop de sprijin familial, menită să ofere un ajutor direct, necondiționat și, adesea, netaxabil. Unele state optează pentru impozitare, dar nu percep contribuția la sănătate pentru indemnizațiile parentale, cum e cazul Belgiei, Danemarcei, Estoniei, Finlandei sau Italiei, în timp ce alte state nu le taxează deloc sau le consideră una dintre formele de asigurare socială (Slovacia). 

De reținut, totodată, că o prestație „scutită de impozit” nu este întotdeauna lipsită de impact fiscal - de pildă, cazul Germaniei este cel mai elocvent exemplu, întrucât, deși indemnizația parentală este, în principiu, scutită de impozitul pe venit, valoarea indemnizației primite pe parcursul unui an fiscal se adună la celelalte venituri impozabile ale familiei pentru a determina cota procentuală de impozitare aplicabilă venitului impozabil, ceea ce rezultă într-o sarcină fiscală totală mai mare (un efect fiscal indirect). 

Spre deosebire de indemnizațiile parentale, unde se observă o diviziune cât de cât echilibrată între statele care impozitează și cele care scutesc, în cazul indemnizațiilor de șomaj există un consens mult mai larg: majoritatea statelor membre UE le consideră venituri de substituție și, în consecință, le supun impozitării. Această abordare se bazează pe principiul că un venit care înlocuiește temporar salariul trebuie să contribuie la bugetul de stat și la finanțarea sistemelor de securitate socială într-un mod similar. Totuși, în ceea ce privește așa-zisa contribuție la sănătate, majoritatea statelor optează pentru asigurarea de la bugetul statului a acestor beneficiari, în virtutea precarității financiare. 

Cum se poziționează România în ceea ce privește protecția maternității comparativ cu alte state UE

Principalul punct forte al României în ceea ce privește reglementarea concediului de creștere este durata totală a concediului, care, la aproape doi ani (trei ani pentru copilul cu handicap) - se elimină din calcul perioada de lăuzie, care e parte din concediul de maternitate - , este una dintre cele mai lungi din UE, oferind părinților posibilitatea de a petrece un timp considerabil alături de copiii lor în primii ani de viață. Practic, un părinte poate beneficia în România, integral, de acest concediu pentru fiecare copil în parte (cu condiția să nu se suprapună, desigur, nașterea unui nou copil cu concediul pentru altul). 

Pe toată această perioadă, dar și ulterior, pe timpul obținerii stimulentului de inserție, angajatul nu poate să fie concediat pentru motive subiective (care țin de persoana acestuia). Aici vorbim însă de uniformitate legislativă cu alte state UE întrucât interdicția de a concedia este preluată în legislațiile naționale „pe filiera” unei directive europene.

Reglementarea română suferă însă la capitolul flexibilitate și nivel de compensație. Plafonul maxim al indemnizației de creștere (8.500 lei) este relativ scăzut în comparație cu potențialele venituri ale specialiștilor înalt calificați, ceea ce poate descuraja utilizarea la maximum a concediului de către aceștia. Acest plafon maximal nu a mai fost actualizat din 2017, adică de acum aproape opt ani. 

În plus, posibilitatea de a munci în timpul concediului este extrem de limitată, contrastând puternic cu modelele flexibile din Germania sau Suedia, de pildă. În România, beneficiarul de indemnizație poate obține venituri active de maximum opt ori valoarea indemnizației minime (13.208 lei în 2025) într-un an fără să piardă dreptul la această indemnizație - nu există limită însă pentru veniturile pasive, precum cele din chirii sau dobânzi, care pot fi obținute simultan cu indemnizația fără nicio problemă.

Germania însă, de exemplu, încurajează activ munca part-time: părinții pot lucra până la 32 de ore pe săptămână în timpul concediului și pot primi o formă adaptată de indemnizație, care permite dublarea perioadei de primire a banilor (la o valoare lunară înjumătățită), fiind ideală pentru cei care combină munca cu îngrijirea copilului.   

Guvernul promite să și ofere, nu doar să ia

Există perspective de schimbare a modului în care se beneficiază de concediul de creștere în România, dar și a modului în care sunt ajutați părinții cu mai mulți copii - o arată chiar programul de guvernare al actualului Executiv. Deși nedetaliate, următoarele idei se regăsesc menționate în program, de unde și așteptarea noastră să le vedem prinse la nivel legislativ într-un viitor nu foarte îndepărtat:

• se dorește reglementarea posibilității legale ca bunicii angajați să poată beneficia de concediu de creștere a copilului în locul părinților;
  
  
• posibilitatea ca părinții să revină la muncă cu un contract de maximum patru ore pe zi, păstrând în același timp jumătate din indemnizația de creștere a copilului - desigur, aici e importantă obligarea corelativă a angajatorului la respectarea acestei opțiuni de revenire în câmpul muncii a angajatului în concediu de creștere;
  
  
• se va implementa un program prin care femeile cu trei sau mai mulți copii, care sunt angajate sau desfășoară activități independente, să beneficieze de o primă lunară de 1.000 lei timp de 12 luni;
  
  
• angajatorii care angajează părinți cu trei sau mai mulți copii să primească o subvenție de 2.250 lei pe lună;
  
  
• se urmărește, totodată, creșterea numărului de creșe și grădinițe la nivel central și local, prin reabilitarea și transformarea spațiilor neutilizate (inclusiv la parterul blocurilor ANL), pentru a sprijini accesul la educația timpurie.

Atenție! Măsurile fiscale și bugetare trebuie oficializate pentru a se aplica efectiv.