Potrivit Ordinului nr. 1.600/1.334/2025 emis de Ministerul Familiei și Institutul Național de Statistică, intrat recent în vigoare, COR a fost completată cu două noi ocupații, respectiv: crescător de câini și instructor de șah.
Acum, cele două ocupații vor putea fi trecute în mod legal în contractele individuale de muncă și în raportările către autorități.
Inițiativa vine în contextul actualizării periodice a COR, reglementată de Legea nr. 76/2002 și de Procedura aprobată prin Ordinul comun nr. 37/83/2022.
În referatul de aprobare a ordinului, se arăta că, în trimestrul II al anului 2025, Direcția Generală Politici și Programe pentru Muncă, Ocupare și Formare Profesională a analizat solicitările venite din partea utilizatorilor și a propus introducerea acestor două ocupații noi, pentru a reflecta mai bine cerințele actuale ale pieței muncii.
Util: Un nou instrument digital pentru actualizarea ocupațiilor din România. De acum, cererile pot fi depuse mai ușor
În acest context, merită să reamintim că în luna iunie 2025, COR a fost completat cu alte 19 ocupații, printre care și cea de îngrijitor de câini.