Mediile din gimnaziu nu vor mai fi luate în calcul pentru admiterea la liceu, ca până acum, ci se va ține cont doar de notele obținute de elevi la evaluarea națională de la sfârșitul clasei a VIII-a, potrivit unui ordin al Ministerului Educației (ME) apărut marți. Măsura se va aplica începând cu admiterea în învățământul liceal din anul școlar 2023-2024. Citește articolul
O parte dintre elevii ce termină clasa a VIII-a se vor putea înscrie la ce liceu doresc fără susținerea evaluării naționale sau a concursului de admitere la vreun colegiu național, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică, ce va aduce, în următoarea perioadă, o serie de modificări importante legislației educației. Mai exact, vor putea intra astfel la liceu elevii cu rezultate bune la olimpiadele naționale și cele internaționale. Citește articolul
Reintroducerea examenului de admitere la liceu, în plus față de distribuirea elevilor în baza rezultatelor de la evaluarea națională, și schimbarea modului în care se va susține examenul de bacalaureat sunt doar câteva dintre schimbările ce vor apărea, în următoarea perioadă, la legislația educației, potrivit unui proiect de lege lansat recent în dezbatere publică de autorități. Citește articolul
Absolventii claselor a VIII-a au primit notele finale la Evaluarea Nationala. Aproape 80% din cei aproximativ 160.000 de elevi care au sustinut examenul anul acesta au promovat. Citește articolul