O propunere legislativă votată de senatori marți ar urma să corecteze situația injustă în care se regăsesc sportivii cu contracte de activitate sportivă spre deosebire de cei care au contracte de muncă cu cluburile, atunci când acestea ajung în dificultate financiară. Creanțele din contractele de activitate sportivă nu beneficiază de aceeași prioritate în baza Legii insolvenței când vine vorba de achitarea datoriilor clubului, spre deosebire de creanțele salariale. Ca atare, se propune egalizarea tratamentului între o categorie și alta, astfel încât cei cu contracte de activitate sportivă să aibă la fel de multe șanse la recuperarea banilor de la club ca un salariat. Citește articolul
După cum s-a stabilit în 2022 prin lege, copiii și juniorii ce participă, ca reprezentanți ai unui club sportiv, la competiții sportive oficiale naționale și internaționale vor putea beneficia lunar de un stimulent financiar în valoare de 150 de lei. Totuși banii nu se primesc din acest an, deoarece aplicarea măsurii a fost amânată pentru 1 ianuarie 2024. Citește articolul
În semn de apreciere a meritelor sportivilor și echipelor ce-i susțin și antrenează, autoritățile de la noi au stabilit, printr-o hotărâre apărută vineri, majorarea cu 50% a premiilor destinate acestora, în cazul sporturilor olimpice, și cu 25%, în cazul sporturilor neolimpice. Citește articolul
Sporturile electronice sau Esports, definite prin practicarea la nivel competițional a jocurilor pe calculator, vor fi recunoscute ca sport oficial, așa cum se-ntâmplă în mai multe țări din lume, dacă un proiect de lege ce stabilește acest lucru va ajunge să se aplice. Aceasta nu este prima încercare de recunoaștere a sporturilor electronice, ci a doua, după ce un proiect similar înregistrat la Parlament în februarie a fost retras de inițiator la câteva zile de la înregistrare. Citește articolul
Pe lângă sportivii medaliați la Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice, la campionatele mondiale sau europene de seniori ori la campionatele mondiale sau europene paralimpice de seniori, parlamentarii propun ca de rentă viageră să beneficieze și antrenorii acestora, după cum apare într-un proiect de lege adoptat luni la Senat. Citește articolul
Pentru a încuraja activitatea sportivă printre copiii născuți între 1 ianuarie 2005 și 31 decembrie 2014, Guvernul a dat o ordonanță de urgență (OUG) prin care îi acordă fiecărui copil care se va înscrie în următoarea perioadă la un club sportiv, pentru a practica sport de performanță, un voucher în valoare de 300 de lei. Acel voucher va putea fi folosit exclusiv pentru achiziționarea de echipamente sportive. Citește articolul