Nouă ani mai târziu de la adoptarea Ordonanței privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), Parlamentul a completat cadrul legislativ pentru gestionarea DEEE prin chiar legea de aprobare a ordonanței. Având în vedere termenul inexplicabil de lung pe care legea l-a petrecut la Camera Deputaților, prevederile apărute recent în Monitorul Oficial modifică semnificativ obligațiile operatorilor din sector. Citește articolul
O mare parte dintre echipamentele și aparatele electrice sau electronice aflate pe final de viață vor putea fi, în curând, recondiționate și reintroduse pe piață, astfel încât numărul de astfel de aparate ce sunt încă funcționale, dar care ajung totuși la reciclare să se reducă. Cadrul legal pentru recondiționarea și reutilizarea aparatelor electrice și electronice e stabilit de o lege apărută azi și care are scopul de a transpune, de fapt, o directivă europeană. Noua lege se va aplica din martie. Citește articolul
Contribuțiile către Fondul de Mediu aplicabile firmelor care produc sau introduc pe piață ambalaje și deșeuri se aplică mai multor firme, începând cu 1 ianuarie 2023, decât se întâmpla până acum. În plus, firmele care au obligația să folosească Sistemul informativ de asigurare a trasabilității deșeurilor (SIATD) și nu o fac sau o fac în mod greșit riscă amenzi de până la 250.000 lei. Citește articolul
Firmelor care introduc pe piață sau produc ambalaje, echipamente electrice și electronice sau celor care gestionează deșeuri li se vor impune, de la anul, noi obligații, potrivit unui act normativ oficializat recent. Același act vine și cu noi sancțiuni, dar clarifică și în ce condiții garanția financiară de mediu va fi executată, respectiv încasată, de Administrația Fondului de Mediu (AFM). Citește articolul
În fiecare an, producătorii și importatorii de echipamente electrice și electronice și de baterii și acumulatori trebuie să-și actualizeze înregistrarea în registrele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), conform unei atenționări a specialiștilor EY România. În caz contrar, aceștia riscă amendarea sau chiar suspendarea activității. Citește articolul
Românii s-au obișnuit să cumpere tot mai multe produse de pe internet. Anul trecut au dat comenzi de 12 milioane de euro în fiecare zi, conform datelor din industria de comerț online. Citește articolul
Nu aduce anul ce aduc raportările de început de an, așa este? Știm și noi și din acest motiv va venim în ajutor cu o lista de sarcini pe care le aveți de bifat la început de an. Pentru că obligațiile de mediu nu sunt mereu cunoscute, dar și pentru că nu am vrea să începeți un an nou cu riscul unor amenzi de mediu, deloc mici. Citește articolul
Producătorii și importatorii care pun pe piața din România echipamente electrice și electronice trebuie să plătească începând din 2020 o taxă de 4 lei/kg sau de 20 de lei/kg, în cazul lămpilor. Taxa trebuie achitată de companiile care nu îndeplinesc obligația anuală de colectare de asemenea deșeuri în scopul reciclării. Până acum, taxa se aplica pentru produsele introduse pe piață și nedeclarate la Administrația Fondului de Mediu (AFM). Citește articolul
Comisia Europeană va analiza dacă este necesar să ia măsuri în vederea introducerii unui încărcător comun pentru telefoanele mobile, din cauza lipsei de progrese din partea producătorilor de telefoane, a declarat comisarul pentru concurenţă. Citește articolul
Sunt multe circumstanțe în care smartphone-ul tău s-ar putea încălzi tare. De aceea, trebuie să ai în vedere ce faci dacă ai telefonul fierbinte. Citește articolul