Poate ca sunt mai norocoasa, asa le spun, cand ma intorc din concediu, tuturor prietenilor care ma intreaba daca am avut probleme cum ca.. stiti voi, sunt din Romania. Ce-i drept, nu m-am lovit de prejudecati precum altii. Mi s-au dat indicatii si mi s-a zambit cu seninatate. Voi cum ati fost tratati in strainatate?

Articolul continuă mai jos

In urma cu doi ani, cativa din prietenii mei au ales ca destinatie de vacanta Granada. Erau incantati de decizia lor si au urcat in avion incantati de ceea ce Andaluzia le va oferi. Insa, odata ce au pasit pe pamant iberic, s-au lovit de numeroase obstacole. Dupa ce la aeroport, unul dintre ei a avut parte de situatia neplacuta de a sta mai mult de 15 minute pentru a explica faptul ca el este cel din fotografia cartii de identitate, a pasaportului si a permisului de conducere, lucrurile neplacute au continuat in lant. Mai intai, desi s-au interesat in prealabil de tot ce e nevoie pentru a inchiria o masina, firma respectiva nu a vrut sa le puna la dispozitie o masina pentru ca “exista altfel de reguli pentru romani”. Apoi, la hotel aveau rezervare pentru doua camere si platisera in avans doua nopti. Insa, au primit doar o camera, fara a-si recupera banii. Li s-a ca e o garantie. Insa, cel mai nefericit eveniment a fost cand, in timp ce faceau cumparaturi intr-un supermarket, bodyguard-ul a stat permanent in spatele lor la o distanta de un metru.

In Roma, unei prietene de-ale mele i s-a cerut cartea de identitate pentru a intra intr-o cafenea. I s-a parut ciudat sa se legitimeze pentru ca era trecuta de ceva timp de 18 ani. Totusi, a scos documentul din geanta si l-a aratat ospatarului care, intr-o italiana proasta, i-a spus ca trebuie sa plece.

Urmatoarea intamplare s-a petrecut la Paris, Turnul Eiffel. Intr-o mare nesfarsita de oameni, prietena mea A. era singura romanca care astepta impreuna cu alti cativa colegi de doctorat (tinerei de pe 3 continente) sa admire panorama capitalei Hexagonului. Cateva persoane mai incolo, un englez injura cu nesat tiganii romani care cersesc. A. s-a simtit suficient de increzatoare in fortele ei incat sa se duca la domnul respectiv si sa ii explice ca diferenta dintre cele doua etnii. “Are you Romanian?”, a intrebat-o el sec la finalul pledoariei de cateva minute a lui A., care precizase si ce context (laudabil) a adus-o pe ea acolo. Domnul britanic nu a reactionat ca un gentleman. A aruncat in ea cu o cutie de suc strigand “bloody romanians”.

Da, trebuie sa fie urat sa fii pus in astfel de situatii.

Dupa cum va spuneam, mie nu mi s-a intamplat sa ma lovesc de asa de oameni. Dimpotriva, oamenii sunt uimiti cand le marturisesc ce nationalitate am, iar mereu au fost dispusi sa ma asculte, chiar daca nu le povesteam despre Rusia, Ucraina, Finlanda, Danemarca, sau Canada - tari din care presupuneau ei ca as fi. O singura data, in Italia, un domn i-a spus unei prietene sa nu fure aparatul de fotografiat, dupa ce o rugase de dinainte sa ii faca o fotografie. Poate ca a fost o jignire, dar am preferat sa tratez episodul ca pe o gluma proasta.

Voi de ce fel de intamplari ati avut parte in calatoriile din strainatate?
Context articol: