Potrivit Legii 296/2020, termenul anual de depunere va fi stabilit pentru data de 25 mai, în condițiile în care acesta era stabilit până acum pentru 15 martie. Totodată, 25 mai va fi și termenul-limită pentru plata taxelor stabilite prin declarația unică. Asta înseamnă o revenire la vechiul termen al declarației anuale de venit (fostul formular 200), care a fost înlocuită în 2018 de declarația unică.
„În cuprinsul Titlului IV - «Impozitul pe venit» şi al Titlului V - «Contribuţii sociale obligatorii» din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sau în alte acte normative, termenul de: 15 martie, inclusiv, pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuții sociale datorate de persoane fizice, precum și termenul de plată al impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice, se înlocuiește cu termenul de: 25 mai, inclusiv”, scrie la articolul VI din actul normativ menționat.
Schimbarea se va aplica, potrivit articolului VII din același document, pentru obligaţiile declarative aferente veniturilor realizate începând cu anul 2020. Asta înseamnă că declarația unică va trebui depusă și taxele aferente vor trebui plătite până la 25 mai chiar din anul 2021.
Declarația unică pentru persoanele fizice a fost introdusă în legislație în primăvara anului 2018 și aceasta a înlocuit mai multe formulare, printre care 200 (declarația anuală de venit) și 600 (declarația referitoare la contribuțiile sociale).
2019 a fost primul an în care s-a stabilit că termenul-limită de depunere este 15 martie, însă acesta a fost prelungit până la 31 iulie din cauza marilor probleme pe care le-a avut Fiscul constant cu serverele site-ului propriu. Nici anul acesta, inclusiv pe fondul epidemiei de coronavirus, termenul n-a fost respectat, el fiind amânat pentru 30 iunie.
Declarația unică se depune atât pentru a definitiva veniturile obținute în anul anterior de activitate, cât și pentru a estima veniturile din anul curent de activitate, în vederea achitării impozitului pe venit și a contribuțiilor de pensii și sănătate. Formularul se depune, printre altele, pentru veniturile independente obținute ca PFA, dar și pentru veniturile din chirii, din dividende sau din drepturi de autor.
Tot Legea 296/2020 prevede o modificare în oglindă pentru declarația 230, cea prin care se poate redirecționa o parte din impozitul pe venit datorat statului. Și acest formular va fi depus, începând din 2021, până la data de 25 mai, nu până la 15 martie.
„Termenul de: 15 martie, inclusiv, prevăzut pentru depunerea formularului 230 «Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat» la art. 123 alin. (4) și art. 123^1 din Titlul IV - «Impozitul pe venit» al Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte acte normative, se înlocuiește cu termenul de: 25 mai, inclusiv”, scrie în legea nouă.
ACCES PREMIUM
De ce premium?
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Schimbare oficială
UPDATE: Din 2021, PFA-urile depun declarația unică până la 25 mai. Același termen, stabilit pentru declarația 230
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Termenul anual pentru depunerea declarației unice pentru persoanele fizice autorizate și alți profesioniști va fi mutat, începând cu anul 2021, pe 25 mai, conform unei legi oficializate aseară. În esență, termenul vechi de 15 martie era considerat nerealist -- așa cum s-a și dovedit, de fapt, în ultimii ani, acesta fiind amânat de fiecare dată --, astfel că se va trece la data-limită de 25 mai. Totodată, până la aceeași dată se va depune și formularul 230, pentru redirecționarea unei părți din impozitul pe venit.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
