Potrivit Legii nr. 193/2019, de sâmbătă, prefecții vor putea anula autorizațiile de construire sau de desființare, atunci când acestea au fost emise fără respectarea prevederilor legale.
Așadar, prefecții nu vor putea anula autorizații de construire sau desființare pur și simplu, ci doar în urma unui control al Inspectoratului de Stat în Construcții. În prezent, legislația construcțiilor stabilește că prefecții pot cere anularea unor autorizații de construire sau desființare, dar nu le pot anula efectiv, instanța de contencios administrativ fiind singura care poate face acest lucru.
O instanță de contencios administrativ este entitatea care poate decide anularea unui document emis de administrația publică, în situația în care o persoană nemulțumită de un act administrativ îl contestă și cere anularea acestuia.
Pe lângă modificarea privind anularea autorizațiilor de construire sau desființare, Legea nr. 193/2019 conține mai multe schimbări aduse legislației privind construcțiile. Mai exact, în curând, cei ce doresc să demoleze o clădire și să construiască, în același loc, o alta vor putea face ambele acțiuni în baza unei singure autorizații, care va acoperi atât demolarea construcției vechi, cât și construirea clădirii noi.
Totodată, Legea nr. 193/2019 prevede și micșorarea termenului în care se poate obține certificatul de urbanism. Concret, acesta se va reduce de la 30 de zile calendaristice, cât este acum, la 15 zile lucrătoare.
De asemenea, procedura de obținere a autorizației de construire sau de desființare pentru cei ce vor să-și închidă balcoanele sau să facă lucrări de compartimentare interioară se va simplica, în sensul că aceștia vor avea nevoie de mai puține acte pentru obținerea lor.