Salariații sau contractele de muncă introduse eronat, în contul altui angajator, pot fi radiați/radiate, accesând calea “Salariați"/"Contracte” și butonul “Radiere”.
“Menționăm că prin utilizarea radierii, înregistrările de salariați sau contracte, nu vor fi șterse, ci vor fi marcate ca radiate, astfel încât să se evidențieze introducerea eronată a acestora”, se arată într-un ghid elaborat de Inspecția Muncii privind aplicația Revisal și actualizat la începutul acestui an.
Această opțiune de “Radiere” se utilizează doar în cazul în care un contract sau salariat au fost introduse eronat, corectarea sau modificarea anumitor informații din aceste categorii se fac prin utilizarea butoanelor “Corecție” sau “Modificare”.
Radierea contractului eronat trebuie urmată de reluarea înregistrării contractului la angajatorul corect și a tuturor modificărilor survenite în timp, până la zi, în timpul derulării respectivului contract de muncă.
Ulterior, se va transmite registrul salariaților și contractelor acestora din fișierul .rvs pe portalul REGES.
Angajatorii care folosesc aplicații proprii de gestiune a salariaților, altele decât Revisal, trebuie să genereze registrul în format .rvs folosind opțiunea „Validare registru non‐Revisal”. Fişierul de tip .xml generat din aplicaţii proprii, utilizat pentru generarea fişierului .rvs de transmitere a registrului, trebuie să aibă conţinutul integral al registrului angajatorului, se mai indică în ghidul Inspecției Muncii.
ACCES PREMIUM
De ce premium?
avocatnet.ro
Timp de citire: 1 min.
Ai introdus greșit un contract de muncă în Revisal? Cum poți rezolva problema
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 1 min.
Dacă a fost introdus în mod greșit un contract de muncă în Revisal în contul unui alt angajator decât în contul celui corect, există o serie de pași care, dacă sunt urmați, pot duce la rezolvarea problemei.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro