ACCES GRATUIT
La vânzarea mașinii, foștii proprietari pot cere returnarea parțială a sumei plătite pentru RCA
De ceva vreme, la vânzarea mașinii, foștii proprietari au posibilitatea de a-și recupera parțial banii plătiți pe asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), așa cum se întâmplă, de altfel, și-n cazul rovinietei. Pentru asta, cei interesați trebuie să se adreseze companiei la care au încheiat polița RCA.
Articolul continuă mai jos
Această posibilitate apare în Legea 132/2017 a asigurărilor RCA. Mai exact, documentul stabilește că în cazul vânzării mașinii,
“atunci când asiguratul a plătit integral sau în rate prima de asigurare, acesta este îndreptățit să o recupereze proporțional cu perioada neexpirată a contractului RCA”.
De fapt, legea spune că recuperarea parțială a banilor plătiți pe asigurarea obligatorie auto e posibilă atunci când contractul RCA încetează, respectiv la data la care proprietarul vehiculului notifică asigurătorul RCA referitor la
transmiterea dreptului de proprietate asupra vehiculului, însoțită de documente justificative, sau la data la care vehiculul este
radiat din circulație.
Totuși, recuperarea banilor e posibilă doar dacă
nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării, adică dacă de când a fost încheiată polița nu au avut loc accidente din vina deținătorului.
Pentru a putea recupera o parte din banii plătiți pe RCA, cei interesați trebui
să se adreseze asigurătorului la care este încheiată respectiva poliță, fie direct, fie prin intermediul brokerului care i-a asistat la contractarea asigurării.
De principiu, la solicitarea returnării parțiale a banilor plătiți pe RCA trebuie prezentate
următoarele acte:
- o cerere completată (mulți asigurători au propriul model);
- polița RCA pentru care se cere restituirea banilor;
- document doveditor de plată a poliței (chitanță, ordin de plată etc.);
- copie a cărții de identitate;
- documentul ce dovedește vânzarea sau radierea vehiculului;
- extras de cont (pentru codul IBAN).
De asemenea, Legea 132/2017 prevede că asiguratul are obligația de a informa asigurătorul RCA despre încheierea altor contracte RCA cu alți asigurători și
poate opta pentru menținerea în vigoare a unui singur astfel de contract. Dreptul de opțiune se exercită o singură dată pe perioada unui an calendaristic și poate opta pentru rezilierea contractelor cu data de intrare în vigoare ulterioară primului contract RCA încheiat.
În plus, pe lângă recuperarea unei părți din banii plătiți pe RCA, la vânzarea mașinii, foștii proprietari pot cere și
recuperarea parțială a sumei plătite pentru rovinietă.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate ,
Achiziții (Procurement),
Logistică și Supply Chain ,
Administrativ și Imobiliare (Facilities) ,
Asigurări și Reclamații
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 132/2017
Citește mai mult despre
RCA,
polita rca,
asigurare auto,
asigurare auto obligatorie,
asigurare de raspundere civila,
asigurare obligatorie auto,
asigurare rca,
soferi,
vanzare autoturism,
vanzare cumparare auto,
vanzare masini,
radiere din circulatie
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări:
office@avocatnet.ro
Comentarii articol (5)