Regulile acordării ajutorului de 1.400 de lei, bani ce pot fi folosiți de persoanele cu venituri mici pentru plata facturilor la energie, indiferent dacă sunt curente sau restante, au primit mai multe modificări, potrivit OUG 32/2023, ce se aplică din 11 mai.
Printre altele, în OUG 166/2022, care conține regulile ajutorului pentru energie, s-a introdus o reglementare pentru situațiile în care ajutorul a ajuns, din varii motive, la persoane ce nu îndeplineau condițiile necesare.
Astfel, în cazul în care se constată că, la momentul acordării sprijinului, beneficiarul nu era eligibil pentru primirea lui, autoritățile vor trece la anularea cardului și sistarea plăților.
Mai exact, așa cum apare în document, “în cazul în care pe durata valabilității cardului de energie se constată, din motive de indisponibilitate sau acuratețe a informațiilor la momentul efectuării interogărilor bazelor de date, că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil pentru primirea sprijinului, cardul de energie se anulează și sumele cheltuite aferente cardului de energie se suportă din bugetul de stat”.
Din exprimarea folosită în document se înțelege că banii cheltuiți deja de pe card nu trebuie returnați statului, sumele fiind acoperite din bugetul acestuia. Totuși, pentru a confirma această interpretare, am trimis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) o solicitare în acest sens și vom reveni cu răspunsul ministerului.
Totodată, regula potrivit căreia, “în cazul în care beneficiarul sprijinului pentru persoane vulnerabile nu se mai încadrează în categoriile prevăzute la art. 3 alin. (1) (de beneficiari - n. red.), unitatea de implementare din cadrul MIPE (...) are obligaţia de a anunţa Compania Naţională «Poşta Română» - S.A. în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la certificarea situaţiei înregistrate, în vederea sistării utilizării sprijinului material primit prin intermediul cardului de energie”, se păstrează în continuare.
Ajutorul de stat în valoare de 1.400 de lei poate fi folosit pentru plata facturilor (curente sau restante) la energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
De principiu, beneficiari ai ajutorului pot fi persoanele cu venituri mici, de până la 2.000 de lei pe lună, printre care pensionarii ori persoanele cu dizabilități, dar și persoanele sau familiile care primesc ajutor social.
Ordonanța mai stabilește și că sprijinul financiar acordat celor cu venituri mici se va putea folosi pentru plata facturilor în cazul mai multor surse de energie.
În plus, tot acum a fost introdusă și o procedură aplicabilă în cazul în care un beneficiar al ajutorului își schimbă domiciliul.
Nu în ultimul rând, se stabilește clar că banii de pe cardul de energie nu se pot folosi pentru plata penalităților de întârziere, acestea fiind în sarcina beneficiarului.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Sustenabilitate și CSR (ESG) , Comunicare și Relații Publice (PR) , Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 32/2023, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 166/2022, LEGE nr 196/2016
Citește mai mult despre energie, ajutor pentru energie electrica, energie electrica, furnizor energie electrica, pensionari, ajutor pensionari, venituri reduse, pensionari cu venituri reduse, familii
Modificări oficiale la ajutorul pentru plata facturilor la energie
UPDATE: Dacă la momentul acordării sprijinului beneficiarul era neeligibil, cardul de energie se va anula, dar banii folosiți deja nu vor trebui returnați
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
În cazul în care autoritățile descoperă că, atunci când s-a stabilit acordarea ajutorului pentru plata facturilor la energie, beneficiarul nu îndeplinea condițiile necesare pentru a-l primi, cardul de energie se va anula, iar plățile către acesta se vor sista, potrivit unei ordonanțe prin care au fost aduse recent mai multe schimbări în legătură cu ajutorul pentru energie. Totuși, banii deja plătiți de beneficiarul cardului vor fi suportați de la bugetul de stat și nu vor trebui returnați.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Sustenabilitate și CSR (ESG) , Comunicare și Relații Publice (PR) , Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 32/2023, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 166/2022, LEGE nr 196/2016
Citește mai mult despre energie, ajutor pentru energie electrica, energie electrica, furnizor energie electrica, pensionari, ajutor pensionari, venituri reduse, pensionari cu venituri reduse, familii
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (4)