Noile condiții ce trebuie respectate pentru autorizarea distribuitorilor de case de marcat au fost introduse prin HG 355/2023, act normativ ce se aplică din 24 aprilie 2023.
În primul rând, este vorba de cei care vor să devină distribuitori de case de marcat și care au contabilitatea externalizată. În cazul lor, firma de contabilitate sau reprezentantul acesteia trebuie să aibă un cazier fiscal curat.
„Operatorii economici care solicită autorizație de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale nu pot fi autorizați în situația în care aceștia/administratorul/directorul economic și/sau financiar, respectiv societatea care prestează servicii de contabilitate/reprezentantul legal al acesteia, în cazul în care activitatea financiar contabilă este externalizată, au fapte înscrise în cazierul fiscal”, scrie în hotărâre.
Anterior, condiția făcea referire numai la operatorii economici care cer autorizarea, administratorul, directorul economic și/sau financiar.
În al doilea rând, cei care vor să distribuie case de marcat trebuie să se „ferească” de persoanele care au fost condamnate, pe plan intern sau pe plan internațional, pentru infracțiuni de evaziune fiscală sau infracțiuni din legislația vamală. Prevederea este complet nouă.
„Operatorii economici care solicită autorizație de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale nu pot fi autorizați în situația în care administratorii acestora, administratorii operatorilor economici pentru care operatorul economic solicită acreditarea pentru comercializare și/sau service, precum și tehnicienii de service ai acestora au fost condamnați pe plan intern sau internațional pentru infracțiuni de evaziune fiscală sau infracțiuni prevăzute de legile vamale”, dispune documentul.
În altă ordine de idei, trebuie precizat că autoritățile au stabilit recent, prin alt act normativ, că autorizația pentru distribuirea caselor de marcat poate fi emisă firmelor și în format electronic.
ACCES PREMIUM
De ce premium?
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Două condiții noi pentru autorizarea distribuitorilor de case de marcat
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Firmele care vor să obțină autorizația de distribuire a caselor de marcat trebuie să țină cont de două condiții nou-introduse printr-o hotărâre recentă a Guvernului.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro