Legea 155/2010 a poliției locale ar putea fi modificată în următoarea perioadă, potrivit proiectului de lege ce se-ndreaptă acum, pentru dezbatere și votul decisiv, către Camera Deputaților, astfel încât aceștia să poate folosi un nou instrument în desfășurarea activității zilnice.
Este vorba de introducerea posibilității de a purta camere video de corp. Astfel, după cum apare în viitoarea lege, “în scopul realizării atribuţiilor de serviciu, activităţilor de prevenire şi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, acţiunile poliţistului local în spaţii publice pot fi înregistrate cu mijloacele foto-audio-video din dotare, fără consimţământul persoanelor vizate”.
Practic, acum se stabilește cadrul legal pentru utilizarea, de către poliţia locală, a sistemelor foto-audio-video de orice tip, astfel încât să faciliteze desfășurarea activităţilor de prevenire, depistare şi combatere a altor fapte antisociale, precum şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Potrivit inițiatorilor măsurii, acest “proiect de lege simplifică şi sistematizează cadrul legal în această materie, venind astfel în sprijinul activităţilor şi competenţelor ce revin poliţiei locale, care va beneficia de un instrument normativ cuprinzător şi suplu cu privire la utilizarea sistemelor foto-audio-video de orice tip, inclusiv Body Worn Camera, de către poliţiştii locali ce exercită atribuţii de serviciu potrivit competenţelor ce le revin prin Legea nr. 155/2010”.
În plus, printr-un alt proiect legislativ ce ar putea ajunge curând la votul decisiv al deputaților, se propune remedierea unei scăpări a legislației, astfel încât polițiștii locali să poată folosi girofarurile albastre cu care sunt dotate mașinile lor.
Mai exact, Legea 155/2010 permite dotarea mașinilor poliției locale cu “dispozitive de avertizare sonore și luminoase de culoare albastră”, dar, pentru că OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Codul rutier) nu include în lista utilizatorilor şi beneficiarilor de regim prioritar şi poliţia locală, girofarurile nu pot fi folosite (teoretic) de polițiștii locali pe drumurile publice.
Astfel, acum se propune adăugarea poliției locale în lista cuprinsă în Codul rutier ce permite utilizarea luminilor de urgență de culoare albastră. Acum, este permisă utilizarea luminilor de urgență de culoare albastră pe mașinile poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Autorității Vamale Române, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanță sau medicină legală etc. Potrivit Codului rutier, lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere.
Atenție! Pentru a se putea aplica, fiecare dintre cele două proiecte trebuie adoptat la Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , IT și Securitatea Datelor , Management Risc și Control Intern , Logistică și Supply Chain , Comunicare și Relații Publice (PR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 155/2010, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 195/2002
Citește mai mult despre politia, politia locala, politist, politisti, politisti locali, girofaruri, camere video de supraveghere
UPDATE: Și polițiștii locali vor putea folosi camere video de corp. Măsura a trecut tacit de Senat
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Și polițiștii locali, alături de cei rutieri sau de frontieră, vor putea folosi, pentru a îndeplini atribuţiile de serviciu, camere video de corp, după cum apare într-un proiect legislativ ce a trecut tacit la Senat, deoarece nu a fost dezbătut și votat în termenul legal stabilit pentru asta. Utilizarea acestor camere video, cunoscute și sub numele de body worn camera (camere corporale, în engleză) ar veni în sprijinul activităţilor şi competenţelor poliţiștilor locali.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , IT și Securitatea Datelor , Management Risc și Control Intern , Logistică și Supply Chain , Comunicare și Relații Publice (PR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 155/2010, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 195/2002
Citește mai mult despre politia, politia locala, politist, politisti, politisti locali, girofaruri, camere video de supraveghere
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (1)