Proiectul de lege prevede, mai întâi, o facilitate pentru plătitorii de impozit pe profit. Mai precis, aceștia vor putea să scadă din impozitul datorat sponsorizările făcute către cluburi sportive, la nivelul valorii minime dintre: valoarea calculată prin aplicarea a 1,5% la cifra de afaceri sau valoarea ce reprezintă 40% din impozitul pe profit datorat.
Totuși, trebuie menționate două restricții importante legate de facilitate.
În primul rând, cheltuielile vor putea fi scăzute din impozit numai dacă sponsorizările sunt pentru orice cluburi sportive în afară de cele organizate ca societăți comerciale. Conform Legii sportului, cluburile sportive pot fi persoane juridice de drept privat (structuri fără scop lucrativ ori societăți comerciale sportive pe acțiuni) sau persoane juridice de drept public.
În al doilea rând, companiile care vor aplica această facilitate nu vor putea aplica concomitent și facilitatea actuală pentru sponsorizarea ONG-urilor și bisericilor sau viceversa.
„În cazul sponsorizărilor efectuate către cluburi sportive, exceptând cluburile sportive organizate ca societăți comerciale, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele prevăzute (...), doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul sportiv. Sumele primite cu acest titlu vor fi folosite în scopul desfășurării activităților dedicate sportului pentru copii sau juniori și/sau pentru dezvoltarea infrastructurii sportive”, este explicat în propunerea legislativă.
Apoi, referitor la plătitorii de impozit micro, se prevede, de asemenea, că sponsorizările către cluburi sportive (în afară de cele organizate ca societăți comerciale) vor putea să fie scăzute din impozit până la nivelul valorii reprezentând 40% din impozitul datorat pentru trimestrul în care s-au înregistrat cheltuielile.
La fel ca mai sus, proiectul prevede că „Sumele primite cu acest titlu vor fi folosite în scopul desfășurării activităților dedicate sportului pentru copii sau juniori și/sau pentru dezvoltarea infrastructurii sportive”, iar cluburile în cauză vor trebui să figureze în Registrul sportiv.
Totodată, cei care vor aplica facilitatea nu vor putea aplica concomitent facilitatea pentru sponsorizări către ONG-uri și biserici sau viceversa.
Atenție! Proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica.
ACCES PREMIUM
De ce premium?
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Proiect: O nouă categorie de cheltuieli care să poată fi scăzută din impozitul pe profit sau din impozitul micro
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Companiile care sponsorizează anumite cluburi sportive vor putea să scadă aceste cheltuieli, în anumite limite, din impozitul pe profit sau din impozitul micro, conform unui proiect de lege ajuns recent la Senat pentru dezbatere și aprobare.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro
