Ordinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES) 20.740/2023 pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a programelor guvernamentale de creditare "StudentInvest" și "FamilyStart" a intrat în vigoare în 15 septembrie 2023. Modificarea normelor programelor face posibilă aplicarea concretă a prevederilor Legii 224/2023.
Programele meționate au fost introduse anul trecut prin OG 95/2022, iar în luna iulie 2023 au suferit câteva modificări, prin legea menționată mai sus (detalii referitoare la aceste schimbări puteți citi aici). Practic, modificările aduse prin lege au fost implementate acum la nivelul normelor, de către MFTES, pentru a deveni funcționale în practică.
În esență, noutățile constau atât în majorarea plafonului de creditare pentru studenți, de la 50.000 lei la 75.000, cât și la majorarea vârstei până la care un tânăr este eligibil pentru a obține un astfel de credit: de la 31 la 40 de ani.
Programul StudentInvest permite tinerilor studenți interesați să solicite credite garantate de stat pentru a acoperi cheltuieli legate de studii, sănătate, cultură, dezvoltare personală. Valoarea maximă a creditului ce poate fi accesat prin programul StudentInvest este de 75.000 de lei și poate fi acordat numai persoanelor înscrise la instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate, a căror vârstă nu depășește 40 de ani. Atenție: numărul maxim de beneficiari posibili ai StudentInvest este de 6.300 de persoane.
În ceea ce privește programul FamilyStart, acesta se adresează tinerelor familii, care pot accesa un credit de nevoi personale cu dobânzi subvenționate și garanții de stat pentru nuntă, educația și creșterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o mașină de familie. Pentru calificare, limita superioară de vârstă a cel puțin unuia dintre soți trebuie să fie de 45 de ani. Valoarea maximă a creditului care poate fi accesat prin acest program este de 150.000 lei. Și în cazul FamilyStart a fost stabilit un număr maxim de credite care pot fi acordate, acesta fiind de 4.200.
Legea 224/2023 a adus modificări și în ceea ce privește condițiile de calificare a unei familii pentru obținerea unui astfel de credit. Dacă limitarea de vârstă era valabilă pentru ambii soți, de-acum limitarea este valabilă numai pentru unul dintre ei. Și plafonul salarial care permite calificarea pentru un astfel de credit a fost micșorat anul acesta, de la 7.500 lei la 6.000 lei.
ACCES GRATUIT
Cristian Stanescu, Redactor,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Resurse Umane (HR), Sustenabilitate și CSR (ESG)
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDIN nr 20740/2023, LEGE nr 224/2023, ORDONANȚĂ nr 95/2022
Citește mai mult despre student invest, family start, credite subvenționate, credite garantate de stat, tineri, familii tinere
UPDATE: Modificările recente la StudentInvest și FamilyStart, operaționalizate
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Un ordin apărut vineri aduce mai multe modificări la normele programelor "StudentInvest" și "FamilyStart". Acesta a fost inițiat în urma unor modificări recente ale condițiilor celor două programe și era necesar pentru a operaționaliza efectiv noutățile.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Resurse Umane (HR), Sustenabilitate și CSR (ESG)
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDIN nr 20740/2023, LEGE nr 224/2023, ORDONANȚĂ nr 95/2022
Citește mai mult despre student invest, family start, credite subvenționate, credite garantate de stat, tineri, familii tinere
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (3)