Programele Family Start și Student Invest, prin care cei interesați pot beneficia de credite garantate de stat de până la 75.000 de până la 50.000 de lei, în funcție de program, pentru a acoperi cheltuieli legate, printre altele, de nuntă, de nașteri (spitalizarea), a celor cu creșa, grădinița, școala celor mici, de achiziționarea unei mașini sau cele legate de studii ori chirie, vor fi modificate, potrivit unui proiect de ordonanță pus marți în dezbatere publică. Modificările vizează creșterea numărului de beneficiari, introducerea unor noi cheltuieli eligibile, dar și majorarea valorii contractelor de creditare. Citește articolul
Prin programul Family Start, tinerii din țara noastră vor putea beneficia, în curând, de credite garantate de stat de până la 75.000 de lei, bani pe care îi vor putea folosi pentru acoperirea cheltuielilor de nuntă, a celor cu spitalizarea, în cazul nașterilor, sau a celor cu creșa, grădinița, școala ori cursurile extrașcolare pentru cei mici. Pentru a putea obține banii, cei interesați vor trebui să se adreseze, peste nu multă vreme, băncilor înscrise în program. Citește articolul
Normele de aplicare ale programelor Family Start și Student Invest, prin intermediul cărora cei interesați pot obține până la 75.000 lei, respectiv 50.000 lei, au fost publicate în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că băncile care se vor înscrie în programe vor putea să ofere celor interesați, din a doua jumătate a lunii octombrie, aceste tipuri de credite garantate de stat. Citește articolul
Studenții cu vârste între 18 și 31 de ani, indiferent că sunt înscriși într-o unitate de învățământ superior autorizată sau acreditată, vor putea, în curând, să solicite un credit de maximum 50.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor pe care le au cu studiile, deplasările în interes universitar, cumpărarea de laptopuri sau plata chiriei ori a locului de cazare. Creditul garantat de stat în proporție de 80% se regăsește în cadrul programului Student Invest, care a fost oficializat miercuri. Citește articolul
Cuplurile tinere, cu vârsta între 18 și 45 de ani, vor putea cere, în curând, un credit garantat de stat în valoare de maximum 75.000 lei pentru decontarea sau plata cheltuielilor apărute cu ocazia nașterii copilului, acoperirii costurilor pentru creșă, grădiniță sau școală, sau pentru nuntă și petrecerea de nuntă. Posibilitatea se regăsește în programul Family Start, care a fost oficializat miercuri. Totuși, ca aceste credite să poată fi contractate până la începutul toamnei, după spusele ministrului Familiei și Tineretului, trebuie oficializate și regulile de acordare și normele de aplicare ale actului normativ care le-a introdus. Citește articolul