Proiectul legislativ de la Senat, al cărui scop este modificarea Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, va redefini noțiunea de vehicul abandonat.
Astfel, vehicul abandonat va fi considerat “vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat de 6 luni şi care este neasigurat pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie”.
Cu alte cuvinte, vehiculele parcate pe domeniul public ce nu au ITP valabil de peste șase luni și nici asigurare RCA valabilă vor fi considerate abandonate.
Acum, legea stabilește că vehicul abandonat poate fi considerat cel aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin șase luni, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice.
Pe de altă parte însă, prin noi norme metodologice aplicabile vehiculelor fără stăpân și vehiculelor abandonate, apărute astă-primăvară, s-a stabilit că aspectele avute în vedere atunci când se apreciază că un vehicul este fără stăpân sau abandonat sunt legate de starea fizică sau situația juridică a vehiculului, inclusiv dacă au sau nu RCA sau ITP valabile.
Așadar, prin modificările propuse acum se urmăreşte modificarea definiţiei vehiculului abandonat, astfel încât autorităţile locale să poată aplica legea mai ușor.
În cazul vehiculelor abandonate, agenții constatatori din aparatul propriu al consiliului local, împuterniciți de primar, precum și agenții de poliție întocmesc procese-verbale de constatare și afișează pe aceste vehicule o somație, prin care solicită ridicarea acestuia de pe domeniul public în termen de 10 zile.
După împlinirea acestui termen, primarul dispune inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea și depozitarea autovehiculului și a bunurilor aflate în interiorul acestuia într-un loc special amenajat în acest scop.
În expunerea de motive atașată proiectului se subliniază că “aplicarea prevederilor prezentei legi va avea ca efect eliberarea spaţiilor aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unei unităţi administrativ-teritoriale, în vederea folosirii acestuia în scopuri utile, descongestionarea trotuarelor localităţilor şi a carosabilului, ocupate în prezent de asemenea vehicule, cu efecte benefice asupra fluidizării traficului, precum şi asupra mediului înconjurător”.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat în Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Administrativ și Imobiliare (Facilities) , Protecția Mediului (EHS) , Sustenabilitate și CSR (ESG)
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 421/2002
Citește mai mult despre masini abandonate, domeniu public, ridicare autoturism, ridicare masini, ridicarea masinii, polita rca, RCA, asigurare auto obligatorie, itp, itp expirat, inspectia tehnica periodica
Proiect legislativ
Vor fi considerate mașini abandonate și vor putea fi ridicate de pe domeniul public cele cu ITP expirat de șase luni și neasigurate RCA
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Vehiculele de pe domeniul public ce au inspecția tehnică periodică (ITP) expirată de cel puțin șase luni și nu au o poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) valabilă vor fi considerate abandonate și vor putea fi ridicate rapid de autorități, după cum apare într-un proiect de lege pus miercuri în dezbatere la Senat.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Administrativ și Imobiliare (Facilities) , Protecția Mediului (EHS) , Sustenabilitate și CSR (ESG)
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 421/2002
Citește mai mult despre masini abandonate, domeniu public, ridicare autoturism, ridicare masini, ridicarea masinii, polita rca, RCA, asigurare auto obligatorie, itp, itp expirat, inspectia tehnica periodica
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (13)