Articol scris de Octavia Bănilă, Junior Tax Consultant, și Adelina Coman, Junior Tax Consultant.

Cu toate acestea, modul în care aceste controale sunt desfășurate reprezintă un aspect foarte important pentru contribuabili. Mai exact, respectarea drepturilor contribuabililor și evitarea abuzurilor sunt aspecte esențiale pentru menținerea unui echilibru în ceea ce privește interesul statului și cel al mediului de afaceri. Cazul Italgomme Pneumatici S.r.l. și alții c. Italiei este un exemplu relevant în acest sens, arătând cum inspecțiile fiscale excesive și disproporționate pot conduce chiar la litigii în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Acest caz subliniază importanța unei abordări echitabile și transparente în aplicarea controalelor fiscale.

Astfel, în cele ce urmează vom analiza cauza Italgomme Pneumatici S.r.l. și alții c. Italiei de la începutul lunii februarie 2025, care aduce clarificări cu privire la drepturile contribuabililor în contexul controalelor fiscale efectuate de autorități la sediile firmelor. Litigiul în cauza Italgomme Pneumatici S.r.l. și alții c. Italiei a implicat 12 contribuabili și o persoană fizică din Italia cu diverse domenii de activitate.

Problema a apărut în urma unor controale fiscale desfășurate de autoritățile italiene pentru verificarea unor perioade fiscale anterioare privind îndeplinirea obligațiilor fiscale de către acești contribuabili, când autoritățile au examinat, copiat și sechestrat (în unele cazuri) registrele societății, facturile, precum și alte tipuri de documente relevante pentru evaluarea fiscală. De asemenea, solicitările nu se refereau numai la registrele și evidențele pe care reclamanții erau obligați prin lege să le păstreze, ci și la alte înregistrări extracontabile aflate în posesia lor, cum ar fi cele referitoare la tranzacții, active sau pasive. Totodată, contribuabilii au reclamat faptul că procedura sechestrului a fost efectuată fără o justificare clară, fiind tratată ca o sancțiune penală, deși obiectul controlului presupunea efectuarea unui control de rutină conform legislației fiscale.

Mai mult decât atât, autoritățile au inspectat în mod abuziv sediile contribuabililor, fără a preciza un motiv concret, iar contribuabilii au constatat că aceste măsuri au fost disproporționate, fără precizarea unui temei clar la baza celor desfășurate, autoritățile recurgând direct la măsuri intruzive, afectând desfășurarea activității economice. Astfel, contribuabilii nu au fost informați în mod corespunzător cu privire la motivele pentru care s-a efectuat sechestrul, precum nici de motivul pentru care a fost necesară inspectarea sediilor acestora. 

În acest fel, contribuabilii implicați au reclamat împotriva statului italian că efectuarea acestor inspecții au fost invazive și disproporționate, fiind efectuate fără respectarea principiilor procedurale și fără măsuri clare care să protejeze drepturile contribuabililor. În cele din urmă, autoritățile susțin că inspecțiile au fost justificate prin necesitatea combaterii fraudei fiscale, accesarea documentelor contabile și corespondențele erau esențiale, prezentarea unui mandat judiciar nu era necesară. În acest fel, cazul a ajuns în fața CEDO pentru clarificarea celor reclamate.

În ceea ce privește reținerea documentelor, Curtea a apreciat că această măsură a fost excesivă, deoarece autoritățile nu au explicat clar motivul pentru sechestrarea acestora și nu au respectat principiul proporționalității. 

În ceea ce privește inspectarea locațiilor (constatările efectuate la fața locului), Curtea a precizat faptul că natura însăși a auditului fiscal, care completează obligația unui contribuabil de a furniza autorităților fiscale informații corecte pentru a le permite să efectueze o evaluare fiscală corectă, presupune auditoriul documentelor și inspectarea locațiilor, mergând mult dincolo de o simplă revizuire a registrelor contabile obligatorii. De asemenea, Curtea precizează că este necesar consimțământul contribuabilului pentru a inspecta datele și locațiile. Cu toate acestea, deși reiterează necesitatea de a permite atribuirea unor puteri relativ largi în fazele inițiale ale procedurilor fiscale, Curtea consideră că aceste puteri trebuie delimitate pentru a evita discreția nelimitată.

În urma analizelor, CEDO a constatat că demersurile efectuate de autoritățile din Italia privind verificările și inspecțiile fiscale au încălcat prevederile articolului 8 din Convenție, în cadrul căruia se face referire la protecția dreptului privind respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței. Curtea consideră că cadrul legal intern oferea autorităților interne o discreție nelimitată atât în ceea ce privește condițiile în care măsurile contestate puteau fi implementate, cât și domeniul acestora, întrucât, în ceea ce privește accesul și inspecțiile, puterea acestora de a evalua adecvarea, numărul, durata și amploarea acestor operațiuni, precum și informațiile solicitate de la contribuabili și ulterior copiate sau confiscate, nu era reglementată.

În România, Codul de procedură fiscală prevede obligația contribuabililor să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Aceștia au obligația să pună la dispoziție organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri. Organul fiscal are dreptul să rețină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre și documente financiar-contabile în original sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării și achitării obligațiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În cazuri excepționale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reținere poate fi prelungită cu cel mult 90 de zile. Cu toate acestea, legea le dă dreptul contribuabililor/plătitorilor să solicite copii ale documentelor reținute atât timp cât acestea sunt în posesia organului fiscal.

Mai mult, organul fiscal poate efectua o constatare la fața locului - adică acesta are dreptul să inspecteze locurile în care se desfășoară activitatea sau unde se află bunurile impozabile. Însă deținătorii terenurilor ori incintelor respective trebuie înștiințați într-un termen rezonabil despre constatare, cu excepția controlului inopinat. Persoanele fizice trebuie informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reședință. În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reședința persoanei fizice se face cu autorizarea instanței judecătorești competente, dispozițiile privind ordonanța președințială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.

Astfel, apreciem că, în România, inspecțiile fiscale trebuie să respecte drepturile contribuabilului, iar orice măsură de reținere  a documentelor trebuie să fie justificată, proporțională și să respecte procedurile legale prevăzute în Codul de procedură fiscală.

Așadar, cazul Italgomme Pneumatici Srl și alții c. Italia evidențiază importanța existenței unor garanții procedurale clare în cadrul inspecțiilor fiscale. Acest caz subliniază necesitatea unui echilibru între drepturile statului de a colecta taxe și drepturile contribuabililor la protecție împotriva abuzurilor administrative.

Prin urmare, suntem de părere că hotărârea CEDO este utilă pentru contribuabilii români în situația în care consideră că au fost supuși unor inspecții fiscale desfășurate într-un mod abuziv sau lipsit de garanții procedurale.