Legea 199/2025, recent oficializată, are ca scop principal sprijinirea și protejarea victimelor violenței domestice prin facilitarea accesului acestora la justiție, eliminând barierele financiare legate de procedurile de divorț și partaj al bunurilor comune. Actul normativ se aplică începând cu data de 1 decembrie 2025.
Documentul completează articolul 29 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin introducerea unui nou alineat, care scutește de la plata acestor taxe cererile de divorț și partaj formulate de victimele infracțiunii de violență în familie împotriva agresorilor lor și prevede că „sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru cererile de divorț și partaj privind bunurile comune atunci când sunt formulate de victime ale infracțiunii de violență în familie”.
Expunerea de motive care însoțea propunerea legislativă ce a stat la baza actualei legi aducea o serie de argumente statistice, conform cărora, „în primele patru luni ale anului 2025, poliţiştii au intervenit la peste 40.000 de cazuri de violență domestică. Au fost emise aproape 8.000 de ordine de protecţie şi ordine de protecție provizorii pentru violență domestică dar au fost peste 1.900 de infracţiuni referitoare la nerespectarea acestora.
În 726 de situații, agresorul a fost obligat să poarte «brăţară electronică». Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au «lovirea sau alte violenţe» - 57% (8.757 de fapte) şi «ameninţarea» - 12% (1.840 de fapte), acestea reprezentând peste 69% din total”.
Conform inițiatorilor actului normativ, prin eliminarea acestor costuri sunt protejate drepturile fundamentale ale victimelor și este oferit un sprijin financiar concret pentru stabilirea unei vieți autonome, ajutându-le să își refacă viitorul într-un mediu mai sigur: „victimele violenţei domestice nu au acces la resurse financiare suficiente, fiind uneori chiar dependente de agresor. Prin urmare, imposibilitatea de a plăti taxele judiciare ar putea împiedica accesul lor la justiție şi, implicit, la o viață liberă de abuzuri”.
Mai mult, susțin parlamentarii care au promovat aceste modificări, „această măsură este cu atât mai importantă cu cât, de cele mai multe ori, și copiii din astfel de familii trebuie protejaţi, pentru a crește într-un mediu sigur”.

Comentarii articol (1)