Impozitul local și taxa pe stâlp: Analiză comparativă din perspectiva obiectelor impozabile privind regimul fiscal al unei clădiri în raport cu regimul fiscal al unei construcții speciale

Astfel, un prim aspect fiscal important de reținut este acela că, în conformitate cu dispozițiile art. 453 lit. b) din Codul fiscal, clădirea reprezintă „orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene şi fundaţiile acestora”, în timp ce, potrivit art. 497 din Codul fiscal, construcţiile sunt „cele prevăzute în grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe”.

De asemenea, un alt aspect fiscal legal relevant constă în faptul că, în vederea încadrării unei construcţii speciale în categoria clădirilor, aceasta trebuie să fie fixată în pământ cu caracter permanent, respectiv trebuie să existe intenţia de a fi păstrată pe acelaşi amplasament cel puţin pe durata unui an calendaristic.

În ceea ce privește stabilirea impozitului/taxei pe clădire, care constituie venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care este amplasată clădirea, important de menționat este faptul că, în conformitate cu prevederile art. 453 lit. d)-f) din Codul fiscal, sunt definite categoriile de clădiri care sunt supuse impozitării:

Prin urmare, se poate observa o abordare fiscală trihotomică a unei clădiri, ca obiect impozabil, astfel încât la baza încadrării acesteia în una dintre categoriile menționate anterior aflându-se destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile.

Totodată, important de amintit este faptul că, potrivit reglementărilor Hotărârii de Guvern nr. 1/2016, în categoria clădirilor nerezidenţiale „sunt incluse acele clădiri care sunt folosite pentru activităţi administrative, de agrement, comerciale, de cult, de cultură, de educaţie, financiar-bancare, industriale, de sănătate, sociale, sportive, turistice, precum şi  activităţi similare, indiferent de utilizare şi/sau denumire, fără ca aceasta să intre în categoria clădirilor rezidenţiale”.

Categoriile de clădiri care sunt încadrate, din punct de vedere al regimului fiscal, ca clădiri nerezidențiale, pot fi:

Referitor la încadrarea unei structuri de primire turistică în categoria clădirilor nerezidențiale, important de precizat este faptul că, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, structura de primire turistică este definită ca fiind „orice construcţie şi amenajare destinată, prin proiectare şi execuţie, cazării turiştilor, servirii mesei pentru turişti, agrementului pentru turişti, transportului special destinat turiştilor, serviciilor balneare de prevenţie, terapeutice şi/sau de recuperare pentru turişti, împreună cu serviciile aferente. Structurile de primire turistice includ: structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, structuri de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie publică, structuri de primire turistice cu funcţiuni de agrement pentru turişti, structuri de primire turistice cu funcţiuni de transport şi structuri de primire turistice cu funcţiuni pentru servicii balneare de prevenţie, terapeutice şi/sau de recuperare componente integrate sau arondate complexurilor de turism balnear”.

Exemple de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică pot fi: hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, vile turistice, cabane, bungalouri, sate de vacanţă, campinguri, camere de închiriat în locuinţe familiale, nave fluviale şi maritime, pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice şi alte unităţi cu funcţiuni de cazare turistică.

O altă regulă fiscală presupune că, în cazul clădirilor nou-construite, clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale sau nerezidenţiale în funcţie de destinaţia care reiese din autorizaţia de construire.

În ceea ce privește stabilirea impozitului pe construcții, care constituie venit la bugetul de stat, important de precizat este faptul că, în conformitate cu prevederile art. 497 din Codul fiscal, sunt definite categoriile de construcții care sunt supuse impozitării, respectiv cele care sunt incluse în Grupa 1 - Construcţii din Hotărârea de Guvern nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.

Astfel, principalele categorii de construcții ce au un caracter special sunt:

 

a. clădiri industriale în afară de clădirile din industria alimentară, industria materialelor de construcţii, industria metalurgică, industria siderurgică, industria chimică;

b. construcţii uşoare cu structuri metalice (hale de producţie, hale de montaj etc.) în afară de barăci, şoproane etc.;

c. centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, în afară de construcţii speciale metalice, construcţii speciale din beton;

d. centrale termoelectrice şi nuclearo-electrice, în afară de clădirea reactorului;

e. sonde de ţiţei, gaze, sare şi platforme marine de foraj şi extracţie;

f. turnuri de extracţie minieră;

g. construcţii miniere subterane: pentru personal; gări şi remize; staţii de pompare; staţii de compresoare; canale pentru aeraj; buncăre; suitori-coborâtori; etc.

a. clădiri agrozootehnice;

b. construcţii agricole uşoare (barăci, magazii, şoproane, cabane);

c. depozite de îngrăşăminte minerale sau naturale (construcţii de compostare);

d. silozuri pentru furaje;

e. silozuri pentru depozitarea şi conservarea cerealelor.

a. clădiri pentru transporturi: autogări, gări, staţii pentru metrou, aeroporturi, porturi, hangare, depouri, garaje, ateliere, în afară de clădiri uşoare cu structură metalică;

b. infrastructură pentru transport feroviar cu ecartament normal şi larg, ecartament normal pentru metrou, ecartament îngust, inclusiv forestier, ecartament îngust minier;

c. infrastructură şi staţii de tramvaie;

d. construcţii pentru transport feroviar: peroane; treceri de nivel; port-gabarit; cheiuri de încărcare-descărcare; pentru alimentare şi revizie locomotive; canale de coborât osii; fundaţii de plăci turnante şi pod basculă; canale de zgură etc.;

e. piste pentru aeroporturi şi platforme de staţionare pentru avioane şi autovehicule. Construcţii aeroportuare.

a. baraje şi construcţii accesorii baraje (ecluze, deversoare, porturi şi fronturi de aşteptare, disipatoare de energie, goliri de fund, canale de derivaţie);

b. canale de aducţiune;

c. construcţii hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice, oceanografice, platforme meteorologice în afară construcţii uşoare.

a. centre de afaceri;

b. clădiri comerciale pentru depozitare-comercializare şi distribuţie;

c. construcţii pentru depozitarea mărfurilor de larg consum, a mărfurilor industriale, a materialelor de construcţii şi a produselor agricole.

a. împrejmuiri din: lemn, zidărie, beton armat, metal;

b. construcţii pentru centrale termice şi puncte termice;

c. construcţii-suport pentru panouri de afişare şi publicitate.

a. reţele de alimentare, de iluminat şi linii de transport a energiei electrice aeriene pe stâlpi din lemn, aeriene pe stâlpi metalici sau din beton armat, subterane;

b. instalaţii electrice de forţă aeriene sau aparente, îngropate, în tub, canal sau tunel de protecţie.

a. puţuri săpate sau forate;

b. drenuri pentru alimentări cu apă;

c. captări şi prize de apă;

d. canale pentru alimentare cu apă şi evacuarea apelor;

e. staţii de tratare, de neutralizare şi de epurare a apelor.

a. conducte magistrale pentru transportul produselor petrolifere, gazelor şi a lichidelor industriale, inclusiv traversările şi instalaţiile tehnologice, în afară de conducte magistrale pentru transportul produselor petroliere prevăzute cu protecţie catodică;

b. conducte de termoficare aeriene sau în canale de protecţie vizitabile sau în canale nevizitabile;

c. conducte, branşamente şi instalaţii tehnologice pentru distribuţia gazelor, produselor petroliere şi a lichidelor industriale, apă sărată, din exteriorul şi interiorul construcţiilor.

 

Un alt aspect fiscal important de precizat este acela că nu sunt considerate construcții investițiile efectuate de contribuabili la construcțiile care sunt utilizate în baza unor contracte, acorduri sau a altor acte juridice prin care se constituie drepturi de administrare, concesiune, folosință cu titlu gratuit, închiriere sau, după caz, în baza unor contracte de închiriere, locație de gestiune, asociere în participațiune și altele asemenea, dacă, până la 31 decembrie a anului anterior sau în ultima zi a anului fiscal modificat anterior celui pentru care se datorează impozitul pe construcții, aceste investiții nu se concretizează în construcții, definite potrivit art. 497 din Codul fiscal.

Totodată, de reținut este faptul că, în ipoteza în care, în cursul anului curent, se înregistrează operațiuni de majorare sau diminuare a valorii construcțiilor, impozitul pe construcții nu se recalculează. Aceste modificări sunt luate în considerare pentru determinarea impozitului pe construcții datorat pentru anul următor.

Cu privire la responsabilitatea plății impozitului pe clădire, relevant de reținut este faptul că orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând anumite situații în care acestea sunt scutite.

Referitor la obligativitatea plății taxei pe clădiri, important de amintit este faptul că, în cazul clădirilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entităţi, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care se datorează de concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri. În ipoteza transmiterii ulterioare altor entităţi a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă asupra clădirii, taxa se datorează de persoana care are relaţia contractuală cu persoana de drept public. 

Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv.

În ceea ce privește responsabilitatea plății impozitului pe construcții, important de precizat este faptul că persoanele prevăzute la art. 496 din Codul fiscal sunt obligate să calculeze şi să declare impozitul pe construcţii, până la data de 25 mai inclusiv a anului pentru care se datorează impozitul.

Impozitul pe construcţii se plăteşte în două rate egale până la datele de 30 iunie, respectiv 31 octombrie inclusiv.

În concluzie, în ceea ce privește identificarea exactă a obiectului impozabil, pot afirma că există o abordare fiscală clar diferențiată în ceea ce privește clădirea, ca obiect impozabil, ce stă la baza stabilirii bazei de impozitare a impozitului pe clădire, astfel cum este prevăzut la Titlul IX - Impozite și taxe locale din Codul fiscal și construcția, ca obiect impozabil, ce stă la baza stabilirii impozitului pe construcție, astfel cum este reglementat de Titlul X - Impozitul pe construcţii din Codul fiscal.