Articol scris de Laura Bîrleanu, Consultant Prețuri de Transfer

Ajustările impuse de ANAF pleacă de la ideea că tranzacțiile intragrup trebuie să reflecte condițiile care s-ar fi negociat între părți independente. În practică, inspectorii compară marjele de profit ale entității auditate cu cele ale unor companii similare din piață. Atunci când diferențele depășesc limitele intervalului de comparabilitate, ANAF poate recalcula rezultatul fiscal astfel încât marja societății să se încadreze în intervalul de piață. Aceasta este, de fapt, una dintre cele mai frecvente forme de ajustare: majorarea profitului impozabil al contribuabilului, ca urmare a considerării prețurilor de transfer drept „neconforme cu principiul valorii de piață”.

În spatele acestor ajustări se află, însă, erori recurente de documentare și interpretare. O primă greșeală majoră constă în aplicarea mecanică a politicilor de grup fără adaptarea la contextul local. Grupurile multinaționale stabilesc adesea politici de prețuri uniforme, însă acestea nu țin întotdeauna cont de riscurile și funcțiile asumate de fiecare entitate. O filială care nu are control asupra deciziilor strategice, dar poartă riscuri comerciale semnificative, nu poate fi remunerată la același nivel ca o entitate cu funcții și riscuri reduse. Această confuzie privind rolul economic al entității este una dintre principalele cauze pentru care ANAF consideră marjele practicate nejustificate.

O altă sursă importantă de ajustări este analiza de comparabilitate. ANAF verifică în detaliu modul în care contribuabilul selectează companiile de referință și compară marjele. Atunci când baza de comparabile include entități cu profiluri de risc diferite, industrii neomogene sau date financiare incomplete, rezultatele analizei devin nerelevante. În aceste cazuri, autoritățile refac complet studiul, folosind propriile baze de date sau criterii, iar diferențele rezultate conduc la ajustări substanțiale. De asemenea, se observă că multe companii nu își actualizează analiza de comparabilitate atunci când apar schimbări semnificative în activitate sau în structura tranzacțiilor, ceea ce oferă ANAF argumentul că dosarul nu mai reflectă realitatea economică.

Serviciile intragrup sunt, de asemenea, o zonă în care ajustările sunt frecvente. În aceste situații, autoritățile contestă nu atât nivelul prețului, cât însăși deductibilitatea cheltuielilor. În lipsa dovezilor concrete privind prestarea efectivă a serviciilor sau beneficiul economic pentru entitatea românească, ANAF consideră că respectivele servicii nu au valoare adăugată. Aceasta duce la respingerea deductibilității cheltuielilor și, implicit, la creșterea bazei impozabile. Faptul că serviciile sunt facturate de o entitate din cadrul grupului nu este suficient, ci contribuabilul trebuie să demonstreze că a primit efectiv un beneficiu economic măsurabil.

De asemenea, tranzacțiile cu bunuri, în special cele între producători și distribuitori afiliați, sunt supuse ajustărilor atunci când marjele de profit ale distribuitorului din România sunt mai mici decât cele practicate de companii independente din piață. În aceste cazuri, ANAF ajustează prețul de achiziție al bunurilor sau marja de revânzare, pentru a aduce profitabilitatea contribuabilului în intervalul de piață. Practic, o companie care achiziționează produse de la o entitate afiliată la un preț prea mare riscă să fie supusă unei ajustări de preț de transfer care crește profitul impozabil, pe motiv că profitul real este „transferat” în afara României.

Nu în ultimul rând, un factor esențial în decizia ANAF de a aplica ajustări îl reprezintă coerența documentației. Chiar și atunci când tranzacțiile sunt justificate economic, lipsa unui dosar bine structurat, aliniat cu realitatea financiară și contractuală, poate genera suspiciuni. Inspectorii observă rapid diferențele între declarațiile din dosar și datele contabile, între politicile de grup și fluxurile reale de bani sau bunuri.

În concluzie, ajustările de prețuri de transfer nu sunt simple corecții contabile, ci reflectă o evaluare complexă a substanței economice a tranzacțiilor intragrup. Pentru a le preveni, companiile trebuie să adopte o abordare integrată, care combină analiza economică reală cu o documentare riguroasă și transparentă. Într-un climat fiscal tot mai exigent, diferența dintre o ajustare semnificativă și un control favorabil stă, de cele mai multe ori, în detalii, în înțelegerea rolului fiecărei entități, în corecta definire a riscurilor, respectiv în capacitatea de a demonstra valoarea de piață a tranzacțiilor.