- ANPC propune digitalizarea autorizării operațiunilor cu metale prețioase.
- Formalitățile de autorizare și vizare anuală se vor face exclusiv online prin Portalul de Servicii Electronice (PSE).
- Autorizațiile fizice vor fi înlocuite cu cele digitale în termen de cinci ani.
Aceste demersuri legislative au ca scop dezvoltarea unui mecanism care să permită agenților economici ce desfășoară operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase obținerea, într-un singur punct, a tuturor autorizațiilor necesare desfășurării activității lor, prin intermediul Punctului de Contact Unic Electronic pentru Licența Industrială (PCUEL).
Primul proiect de ordin se referă la modificarea și completarea Ordinului 423/2018, care reglementează situațiile în care se pot dispune suspendarea și retragerea autorizației pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase, procedura de reautorizare, precum și interzicerea efectuării acestor operațiuni de către operatorii din Spațiul Economic European, Uniunea Europeană și Turcia.
Principala modificare introdusă de acest document vizează adaptarea reglementărilor la sistemul digital, stabilind că obligativitatea păstrării autorizației în format letric (fizic) este valabilă doar în situația obținerii acestui document anterior intrării în vigoare a noilor prevederi digitale.
În caz de suspendare sau retragere a autorizației, originalul autorizației, dacă a fost emis în format letric, se depune la ANPC în termen de cinci zile lucrătoare.
Cel de-al doilea proiect are rolul de a înlocui actualul Ordin 424/2018 și stabilește condițiile și procedurile de autorizare, vizarea anuală, completarea cu operațiuni și renunțarea la efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase.
Noul ordin stabilește că toate aceste formalități vor putea fi îndeplinite exclusiv digital, prin Portalul de Servicii Electronice (PSE) al ANPC. Astfel, cererile de autorizare inițială sau de completare se vor completa în contul creat de operatorul economic în PSE.
Documentele anexate (cum ar fi copia actului de identitate, copia statutului societății, dovada plății anunțului de nulitate în caz de pierdere) trebuie depuse în format PDF, semnate cu semnătură electronică. Cazierul judiciar se obține, de asemenea, prin mijloace electronice, după cum puteți afla din acest articol.
După parcurgerea acestor pași, ANPC va elibera autorizațiile în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii. În cazul depunerii unei documentații incomplete, termenul menționat curge de la data completării documentației.
Mai trebuie știut că autorizarea operațiunilor se face pe perioadă nedeterminată, dar este supusă unei proceduri de vizare anuală, care se aplică exclusiv pentru anul în curs. Viza anuală se obține, la rândul său, prin completarea unei cereri depuse electronic, în același portal PSE.
Autorizațiile valabile, eliberate anterior în format letric, își mențin valabilitatea, dar, în termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a acestui proiect de ordin, autorizațiile în format letric vor trebui înlocuite cu autorizații în format digital. După expirarea acestei perioade, vor fi valabile numai autorizațiile eliberate în format digital.
Autoritatea precizează că pentru autorizarea efectuării de operațiuni și pentru vizarea anuală nu se percep taxe.
Cel de-al treilea proiect vizează modificarea Ordinului ANPC 103/2010 și urmărește aprobarea modificării Anexei 2 și Anexei 3 din actul normativ în cauză. Această modificare vizează modelul și conținutul formularelor tipizate cu regim special, atât pentru procesul-verbal de constatare a contravenției și anexa acestuia (destinate activității de control), cât și pentru modelul formularului tipizat cu regim special al autorizației emise de ANPC.
Cele trei proiecte vizează o tranziție la mediul digital pentru operatorii economici, eliminând costurile de poștă sau curierat și necesitatea deplasărilor la sediile ANPC.
Atenție! Pentru a se aplica, proiectele de ordin trebuie semnate de președintele ANPC și publicate în Monitorul Oficial.
