Activitate kera

AVLIL a scris:

Doamna, de principiu ar fi bine pentru copil ca ambii sa gasiti solutii impreuna. Sa va dati raportul si sa va intrebati reciproc. Normal ar fi ca celalalt parinte sa fie zona dv. de reechilibrare in caz ca nu stiti cum sa procedati intr-o anume situatie, in caz ca sunteti obosita etc. Ar trebui sa conteze mai mult decat politistul, iar parerea celuilalt parinte se limiteaza la copil. Nu ne intereseaza daca in cazul unei solutii bune pentru copil ii place sau nu unuia dintre parinti, ne intereseaza doar sa fie bine pentru copil.
Daca insa o parte gaseste o solutie si celeilalte nu-i place,o ignorati daca nu vine cu o contrasolutie.
Nu, nu poate obtine din aceasta cauza schimbarea domiciliului minorului, ca nu arata ca el a gasit o solutie mai buna pentru copil, ci ca doar habar nu are ce solutie ar trebui gasita si discuta in contra solutiei dv.

Va multumesc.

AVLIL a scris:

Poate lua de la solutii legale

Exact asta intreb de fapt.
Poate solicita (si castiga) schimbarea domiciliului copilului la el (in alt oras decat cel in care stam eu si copilul) pe astfel de motive? Cum ca el nu e de acord in grija cui il las? Sau cat de des?

Presupun ca-s numai sicane, insa sunt de ajuns cat sa-mi strice zen-ul, asta e ideea.:(

AVLIL a scris:

Il notificati si ii spuneti ca solutiile de la domiciliul dv. sunt gasite de dv. si cele de la domiciliul lui de el. Fiecare parinte este obligat sa gaseasca solutii pe timp cat copilul sta la el. Atata timp cat nu este vorba despre exercitarea drepturilor parintesti pentru care legea prevede acordul ambilor, nu putem sa cerem acordul la fiecare haina noua cumparata, bomboana inainte de masa sau altele asemenea.
In plus, ii puteti oferi sansa ca el sa fie cel care are grija de copil in timpul cat sunteti plecata.
Ar fi normal sa il informati ca in perioada x-y copilul va ramane in ingrijirea bunicii materne si ca este invitat sa il preia daca doreste. Dar astea se stabilesc in functie de istoricul relatiei.

Am o intrebare pe subiect.

Am anuntat tatal din timp ca voi fi plecata in perioada verii, o sapt in iulie si o saptamana in august.
L-am intrebat daca-l poate lua el pe cel mic, nu poate.
L-am anuntat ca-l voi lasa in grija bonei si a sotului ei (care stau cu cel mic de la 7 luni de viata).
Ma anunta in scris ca nu e de acord cu decizia mea de a-l lasa acolo, dar nici nu-l poate lua la el si sa gasesc alta solutie.
Cam asta se intampla si cand e vorba de wkd-urile cand e la mine, daca il las in grija cuiva.

Acuma, raspunsul lui la orice este: "ti-ai asumat raspunderea cresterii lui...bla bla". Stllul este fix la fel cu cel al fostului sot al Michaelei.

Ce se poate intampla in cazul in care eu las totusi copilul in grija bonei? (cand tatal nu e ede acord).

Martonze a scris:

Kera, m-am referit la cazuri similare ca al meu, în care tatăl apare după ani de zile, cu o sentinţă în mână, să ia copilul "la domiciliul din Romania ales de el". Deci fără divorţ, fără convieţuire, fără legături de ataşament.Sau cu convieţuire până la vârsta de un al copilului şi reapariţie a tatălui la vârsta de 12 ani al aceluiaşi copil. Deci vorbim de cazuri complet diferite.

Da, astea sunt cazuri care dupa parerea mea, ar trebui sa fie clare si n-ar trebui nici macar sa se puna problema custodiei comune.

Insa aici vad ca sunt tati, care sufera, care-si doresc sa-si vada copiii, care-i ajuta material si si-ar dori s-o faca si fizic, insa nu li se permite si ei cauta solutii.

Martonze a scris:

Şi e absurd să faci copilul pachet, să-i prezinţi copilului:"fă cunoştinţă cu nenea, care e tatăl tău, acum trebuie să pleci cu el că tata te iubeşte" şi să încui uşa după ei.

Da, e absurd, insa in realitate nu se intampla asa.

Adica nu se ajunge la asta fara un pic de "ajutor", sa fim seriosi.
V-am dat ex personal, daca divortul se produce la varsta frageda a copilului atunci relatia copil-parinte nerezident trebuie un pic incurajata, altfel e normal sa nu se formeze si sa se ajunga la ce povestiti dvs acolo.

Mi se pare odios ca un parinte sa bage la puscarie pe celalalt parinte.
In ambele sensuri, e odios.

Singurul caz acceptabil pt mine e atunci cand exista grave violente dovedite si imposibilitatea de a scapa de agresor altfel.

Copilul nu va ierta un parinte care i-a bagat mama/tatal in puscarie.
Parerea mea.

againstPAS a scris:

Daca ar exista si alti parinti cu o gandire ca dvs, multi copii nu ar mai avea de suferit. Cred ca este cel mai impresionant mesaj citit de mine pe acest forum care vine sa insumeze in doar doua fraze simple esenta legaturii unui tata cu copilul dupa divort. Tatal nu e un om perfect ca daca ar fi, probabil nu s-ar fi ajuns la separare, divort. Dar asa cum e el, cu bune si rele cu tatal copilului si trebuie sa stie si de mama, si de tata.
La alti parinti rezidenti nu invinge ratiunea si dragostea fata de copil, si egoismul, frustrarea si mai ales dragostea de sine!

Multumesc de apreciere, insa lucrurile nu sunt asa simple si ma ales, asa usoare.
M-am chinuit eu cu mine mult timp, ca sa-mi iasa asa intelepciune:)) (noroc cu varsta)

Am si avut noroc de doi tati (ca am doi copii din doua casatorii) cu care te poti intelege, insa unora nu li se intampla. Zic ca nu putem generaliza. Situatiile sunt absolut particulare, de-aia postarile tuturor se scriu prin prisma experientei personale si sunt asa de emotionale...

Nu-ti cere nimeni declaratia decat cand iesi din Romania, copilul fiind cetatean roman.

Martonze a scris:

Şi iată cum, prin exemplul d-nei Kera, ajungem la o concluzie: Copilul este înstrăinat de unul din părinţi încă din faza în care aceştia sunt căsătoriţi.

Nu am spus asa ceva in nicio postare. Nu este absoult deloc asa. Copilul era ff apropiat de mama, de aici si socul acesteia cand copilul nu a vrut sa o mai vada.

Mama a plecat de acasa in urma unor crunte violente conjugale, urmand sa ia baiatul cu ea, in decurs de o luna. In perioada asta, tatal (potent financiar si dominant) a reusit sa-si convinga baiatul ca mama l-a parasit pentru un alt barbat, ca daca-l iubea, nu pleca de acasa etc.

Nu mai trageti concluzii pripite...

P.S. am multi divortati in jurul meu, as spune majoritatea si da, am vazut cazuri de alienare parentala, ele exista , sunt reale.

Stiti cat de usor mi-ar fi fost sa-i bag in cap fiica-mii, care avea un an cand m-am despartit de tatal ei, ca nu tre' sa-l mai vada, ca e un nenorocit careia nu-i mai pasa de ea? Si credeti-ma, tentatia a fost mare :D.
Doar ca a invins ratiunea si dragostea fata de ea, pt ca scrie in carti ca un copil tre' sa-si cunoasca radacinile...
Este adevarat, insa, ca si tatal e un om ok, cu bune si cu rele...


Asa, cazul nr. 2

Copilul trait si locuit la bunicii materni de la inceputul vietii.
Mama si tatal div de cand copilul avea cam 2 ani.

Custodia la mama, ca se intampla pe legea veche.

Bunicii materni si mama nu-i permit tatalui sa-si ia copilul la domiciliul sau, astefl incat tatal face 200 km dus-intors la fiecare doua sapt si-si vede copilul la domiciliul fostilor socri (o adevarata placere...si o sansa reala sa te apropii de copil, nu?).
Chiar si aceasta perioada de vizita s-a dat in urma unui lung proces, pt ca nu l-au lasat sa vada copilul pana la 4 ani.

Copilului i se baga in cap constant ca tatalui nu-i pasa de el, desi evidenta spune altceva...intre timp tatal se muta in strainatate, isi face alta familie, trimite cadouri consistente (gen Iphone 6S etc). Copilului care are acum vreo 16 ani nu i se permite sa-l viziteze acolo, mama are pretentia sa se intalneasca impreuna cu ea, asa ca nu si-a cunoscut pana acum fratiorul decat din poze. Tatal viziteaza copilul de cate ori vine in tara, dar tot restrictionat.

Solutii? N-am. Am incercat sa vb cu mama, n-am cu cine...se enerveaza si imi spune ca eu nu stiu cum e (?!)

againstPAS a scris:

Doamna kera
Ideea ca in aceasta maniera copilul poate fi privit ca un freak fata de ceilalti copii si credeti-ma ca este foarte greu sa faci ceva ce l-ar putea rani pe copil. La varsta de 15 ani este extrem de greu. De aceea ar trebui sa se intervina din timp, cat mintea copilului nu este pe deplin otravita de parintele alienator.

Asa este...de-aia ea a stat oarecum deoparte, n-a incercat sa-l agreseeze cu prezenta pe copil....la ei nu e vb de mult timp, divortul s-a produs cam acum 1 an...sunt detalii pe care nu vreau sa le dau, nici n-as avea dreptul..

Am dat doar un raspuns la intrebarea topicului, asa ca idee...pt ca nici eu concret nu stiu ce se poate face, nu doresc nimanui sa ajunga in atare situatie...e greu si trist...