Nerespectarea hotărârii judecătoreşti în privința relațiilor cu minorul. Avocata mea m-a sfătuit să apelez la executor, totuși vă întreb: aceasta ar fi ultima soluție când tatăl nu vrea să respecte decizia de bunăvoie şi minorul refuză să mă însoțească?

Bună seara! Am vrut să postez mai devreme, dar nu ştiu ce sa întâmplat....nu am putut. În fine, revin la problema care mă frământă şi sper că voi fi ajutată/sfătuită/îndrumată cum şi în ce fel trebuie să fac.

Menționez:
Sunt divorțată din 2013, am un băiețel minunat rezultat din această căsătorie, acum în vârstă de 10 ani jumătate. Divorțul s-a finalizat în lipsa mea ( n-am ştiut absolut nimic ), iar băiețelul a fost dat tatălui. Când am venit în țară era deja prea târziu pentru apel/reîncredințare minor. Cu greu şi cu mult ajutor din partea celor ai mei am fost sfătuită să merg mai departe, să accept situația, ceea ce am şi făcut.

Problema a fost/este tatăl/bunicii copilului în ceea ce priveşte apropierea mea față de minor. Din 2013 până în 2016 m-am putut apropia de copil doar cu poliția. Copilul, începuse să se comporte cu mine exact ca tatăl/bunicii acestuia. Eram lăsată să vorbesc cu copilul doar după ce îndeplineam condițiile lor: ( să trimit anumite sume de bani ). Cum nu trimiteam bani, cum îmi condiționau accesul la copil. În 2016 din disperare, am cerut ajutorul aici pe acest forum şi am fost sfătuită/îndrumată ce, cum ar trebui să fac.

Ok, m-am dus în țară şi am deschis proces pentru dreptul la relații personale/reîncredințare minor. În acest timp cât am fost în țară, copilul l-am putut lua, vedea doar cu ajutorul poliției. Atât. Tot în acest timp, i-am luat copilului telefon, tabletă, îmbrăcat şcoală, plătit rechizite, îmbrăcat de iarnă plus ce a mai vrut copilul. În fine, m-am mulțumit şi cu puținul acela de 2-3 ore la 3-4 zile, relația noastră a fost condiționată după placul tatălui şi părinții acestuia, cu toate că ....aveam custodie comună.

A venit timpul să plec. Toate pozele cu mine şi minorul, atât după telefon şi după tabletă au fost şterse de către tatăl acestuia, plus hăinuțele, jucăriile date unor copilaşi din sat. Aceste aspecte mi-au fost confirmate de către minor şi o vecină. Ok, procesul în fond a durat exact un an. S-a terminat în defavoarea mea, o soluția dată la mişto, cred. Neavând domiciliu în România, mi s-a dat dreptul de a lua minorul la fiecare vizită în România, dar unde/cum.....la gară, în parc, atât cât tatăl este binevoitor să mi-l lase pe minor.

Instanța a refuzat să mi se facă anchetă socială în Germania pe motiv că copilul nu-i va prii mediul din Germania. Instanța a trecut peste dovezile depuse de către avocata mea, audierea martorului, înregistrări audio, schimb de mesaje cu tatăl minorului. Aceste dovezi conțineau date cum tatăl minorului îmi condiționa accesul la minor.
Dovezile tatălui au fost: copilul frecventează înstituția şcolară, are un trai decent, audierea minorului ( a vrut la tati ). Pentru instanță n-a contat faptul că eu ajunsesem să fiu tanti Ana în fața copilului meu.

Ok, am făcut apel. Apelul s-a încheiat în favoarea mea, având un program de relații personale cu minorul destul de bun. Pe termenul procesului în apel, copilul a fost consiliat 3 luni de către un psiholog. Comportamentul minorului s-a schimbat în foarte bine, crezusem. Asta până s-a finalizat definitiv procesul. Procesul s-a finalizat de o lună de zile, iar de Crăciun voiam să merg în țară pentru al lua pe minor. Dar nu pot, tatăl acestuia nu vrea să accepte această sentință judecătorească, nu vrea să respecte ceea ce îi este dat să facă.

Obligațiile tatălui sunt: să fie de acord cu procura/paşaportul pentru trecerea frontierei, plătirea cheltuielilor de judecată, să-mi fie dat minorul zilnic pe skype între orele 19-20, să continuie consilierea minorului timp de 6 luni, fiind grav alienat, să nu-mi condiționeze în vreun fel accesul la minor. Degeaba, nu înțelege nimic tatăl copilului, o ține pe a lui. El crede că nu v-a fi obligat în vreun fel, dacă acesta nu doreşte să îndeplinească cerințele date de către instanță. Plus că, acum copilul nu vrea iar să vină la mine, pe skype nu l-am văzut absolut deloc, iar telefonic....vorbesc pe fugă cu minorul. Atât tatăl cât şi bunica răspund la telefon exact cum vor ei, citez: dacă sun până în ora 19:50 seara, nu răspund, dar dacă sun după ora 19:50....atunci răspund. Trec 5-10minute vorbind cu minorul, apoi aud: hai gata, până la ora 20:00 ai voie. Pa, pa!

Vă rog, ajutați-mă, îndrumați-mă ce, cum ar trebui să fac pentru al face pe tatăl minorului să accepte această decizie, să-şi ducă la capăt obligațiile date de către instanță, plus minorul să accepte să vină la mine? Minorul zice exact ca tatăl-său: nu-l obligă nimeni dacă el însuşi nu-şi doreşte!

Pss...avocata mea m-a sfătuit pentru a apela la executor, dar totuşi.....vă întreb, aceasta ar fi ultima soluție dacă tatăl nu vrea să respecte decizia de bunăvoie şi minorul refuză de a mă însoți la domiciliul meu!?
Sănătate multă tuturor!