O serie de modificări în legătură cu ajutoarele sociale și cu alte sume de care pot beneficia persoanele fizice au apărut joi, prin ordonanță. Schimbările vizează ajutoarele pentru perioada sezonului rece destinate persoanelor vulnerabile, alocația pentru susținerea familiei, dar și ajutoarele sociale ce se calculează în raport cu indicatorul social de referință (ISR). De pildă, în cazul ajutoarelor care depind de ISR, dacă în urma calculului rezultă fracțiuni în bani, sumele calculate se rotunjesc la leu în favoarea beneficiarilor. Citește articolul
După cum s-a stabilit în 2021, consumatorii vulnerabili, adică persoanele care, din cauza sănătății, vârstei ori a veniturilor mici, nu-și pot acoperi necesarul minim de energie, pot primi de la stat o serie de ajutoare. Printre altele, persoanele cu venituri mici pot primi, de-a lungul întregului an, așadar, nu doar în sezonul rece, un ajutor pentru consumul de gaze, curent electric, lemne sau alți combustibili. Ajutoarele vizează acoperirea unei părți din consumul energetic al gospodăriei și sunt utile mai ales acum, când, potrivit Institutului Național de Statistică, prețul gazelor s-a majorat cu 70% față de anul trecut, în timp ce prețul combustibililor a crescut cu peste 35%. Citește articolul
Pentru că au apărut mai multe schimbări în domeniu spre sfârșitul lui 2021, autoritățile vor să modifice, printr-un proiect de ordin publicat vineri de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), și normele metodologice privind reducerea la jumătate a tarifului la energia termică, gaze naturale și electricitate pentru cei ce au domiciliul în Delta Dunării sau în unele localităţi din Munţii Apuseni, astfel ca noile reguli să se poată aplica efectiv. Citește articolul
De la începutul lunii noiembrie, ajutorul de încălzire se acordă după regulile stabilite de un nou act normativ, respectiv de Legea consumatorului vulnerabil de energie. Astfel, după apare într-o clarificare transmisă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) redacției noastre, cei ce se încadrează după legea nouă puteau primi banii pentru întreg sezonul rece (noiembrie 2021 - martie 2022), doar dacă depuneau actele necesare în perioada 1 - 20 noiembrie. Dacă au depășit acest termen și depun acum actele, cei interesați vor pierde, cel puțin, banii pentru noiembrie, adică vor lua bani pentru perioada decembrie - martie. Citește articolul
Toți clienții casnici ce fac parte din categoria consumatorilor vulnerabili de energie pot solicita de-acum autorităților suspendarea, pe o perioadă de cel mult șase luni, a obligației de plată a facturilor la electricitate sau gaze. Măsura e conținută de o lege apărută acum câteva zile și se aplică deja. Citește articolul
Consumatorii vulnerabili de energie pot solicita de la stat, potrivit Legii 226/2021, ce se aplică din această săptămână, bani pentru acoperirea cheltuielilor cu încălzirea locuinței și un supliment financiar lunar pentru energie. Acum, autoritățile au conceput și publicat un ghid ce vine în sprijinul celor ce vor să ceară ajutoarele amintite. Mai exact, ghidul apărut joi prezintă pașii ce trebuie parcurși pentru completarea formularelor electronice necesare solicitării banilor de la stat. Citește articolul
Ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței se va acorda, începând cu 1 noiembrie, în acord cu prevederile Legii consumatorului vulnerabil, ce a apărut acum câteva zile. Totuși, similar cu regulile de până acum, cererile pentru primirea acestui ajutor vor trebui depuse până pe 15 octombrie. În plus, printr-o hotărâre oficializată aseară, autoritățile stabilesc procedura și modelul actelor necesare obținerii ajutorului pentru încălzire după noile reguli. Citește articolul
Autoritățile au reglementat toate ajutoarele pe care le pot primi consumatorii vulnerabili pentru acoperirea necesarului minim de energie, potrivit unei legi aplicabile din 1 noiembrie 2021. Astfel, pe lângă ajutorul pentru încălzire, persoanele cu venituri mici vor putea primi, de-a lungul întregului an, un ajutor suplimentar pentru consumul de energie (adică pentru gaze, curent și lemne sau alți combustibili), prin care este vizată acoperirea unei părți din consumul energetic al gospodăriei. Citește articolul
Legea ce reglementează consumatorii vulnerabili și ajutoarele financiare pe care le pot cere aceștia pentru acoperirea necesarului minim de energie a fost publicată aseară în Monitorul Oficial. Aceasta stabilește că persoanele cu venituri mici pot primi mai multe ajutoare bănești, printre care ajutorul pentru încălzire, destinat sezonului rece, și ajutorul suplimentar pentru consumul de energie, ce se va acorda pe toată perioada anului. Citește articolul